50 lei în plus la indemnizația socială pentru pensionari

0

De pe 23 ianuarie, pensionarii din Neamț care primesc indemnizație socială vor primi cu 50 lei mai mult.

„La nivelul judeţului Neamţ, un număr de 18.461 pensionari primesc  la sfârşitul lunii ianuarie 2015 – diferenţele cuvenite pentru creşterea indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 350 lei la 400 lei.

Prin Legea nr.186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, publicată la data de 30 Decembrie 2014, cuantumul indemnizaţiei sociale pentru pensionari a crescut de la 350 lei la 400 lei.

În scopul asigurării, din luna Ianuarie 2015, a plăţii efective a noului cuantum al indemnizaţiei sociale pentru pensionari (400 lei), Casa Naţională de Pensii Publice a întreprins demersurile necesare pentru ca plata diferenţei de indemnizaţie socială să se efectueze în mod centralizat, odată cu cea de-a doua tranşă de plată a unor drepturi, respectiv plata drepturilor restante.

Astfel, cu sprijinul caselor teritoriale de pensii şi al instituţiilor prin intermediul cărora se achită pensiile (S.C. Poşta Română S.A. şi băncile partenere), diferenţele cuvenite beneficiarilor de indemnizaţie socială, ca urmare a majorării acesteia de la 350 lei la 400 lei, vor fi achitate până la sfârşitul lunii ianuarie 2015, începând cu data de 23 a lunii”, se arată într-un comunicat de presă emis de Casa Județeană de Pensii Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate