Acțiune de donare de sânge, la Spitalul din Târgu Neamț

0

În spitalele din România există întotdeauna pacienți care au nevoie urgentă de sânge. Joi, 7 iulie, târgnemțenii sănătoși și doritori să doneze sânge sunt așteptați la Spitalul Orășenesc Sfântul Dimitrie, începând cu ora 9.00.3974_donare-sange

Pentru a evita aglomerația, cei interesați să răspundă acestui apel venit din partea medicilor sunt rugați să își anunțe intenția de a dona la numărul de telefon 0233 790824, Unitatea de Transfuzii Sanguine.

Printre condițiile impuse pentru a deveni donator de sânge se numără: vârsta între 18- 50 ani,  greutatea cuprinsă în intervalul 50-100 kg(femei) și 60-110 kg (barbate), tensiune arterială sistolică între 10 și 18mmH, să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni. Nu pot dona sânge femeile însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală.

Nu pot dona sânge persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos central, tendinţă patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal sau ale tractului genitourinar, afecţiuni hematologice, renale, metabolice şi endocrine, afecţiuni ale sistemului respirator, alergii, afecţiuni reumatologice şi imunologice, afecţiuni dermatologice, boli profesionale, boli infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne, encefalopatie spongiforma transmisibilă.

Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe, însă fără proteine și grăsimi (lapte, unt, carne etc). Fumătorii trebuie să renunțe la viciu cel puțin o oră înainte și după donare.

Cei care vor să doneze sânge trebuie să se prezinte cu un act de identitate.

Drepturile donatorului:sange

-primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (siffilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidenţiale.

-La cerere, ai posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii.

-1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării

-Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate