ApaServ face lucrări de mântuială în oraș

0

           La sfârșitul ședinței ordinare CL organizată pe 28 august la Primăria Târgu Neamț, la partea de întrebări și interpelări, consilierul Ion Burlacu din calitatea sa de simplu cetățean al orașului, a readus în atenția aleșilor lucrările efectuate de compania ApaServ pe teritoriul urbei. Deși, cei de la ApaServ au declarat că gropile imense săpate prin diferite locuri din oraș au fost făcute cu scopul îmbunătățirii calității apei și în sprijinul cetățenulor pentru a nu mai suporta pierderi, se pare că lucrurile stau de fapt altfel.

       „În ședința din 7 august am ridicat o problemă în legătură cu acele cămine care s-au făcut în orașul Târgu Neamț pentru îmbunătățirea calității apei și monitorizarea pierderilor. Am spus atunci că, după ce s-a stat o lună, două de zile, au venit și-au turnat betonul încastrând conductele respective în beton, lucru interzis. Credeam că s-a abrogat normativul pe care îl știam eu, dar a rămas valabil că, la orice traversare prin zid, prin anumite obstacole se pune țeavă de protecție sau mașon de protecție pentru a fi ușor de intervenit în caz de avarie. În noaptea respectivă, au fost acoperite cele două gropi, s-a turnat betonul, dar nu s-a făcut nimic în interior, n-au pus niciun aparat nimic, absolut, dar în dimineața următoare era basculat acolo balastru fără să fie măcar nivelat. Nu au ajutat cu nimic orașul, din contra. Vor fi mari necazuri în caz de avarii, pentru că or să trebuiească să bată cu picamerul în pereții aceia până îî ia mama naibii. Am urmărit intenționat să vad ce se întâmplă la Adormirea. Același lucru s-a întâmplat și acolo. Este magistrala principală care administrează orașul și am văzut cum au turnat beton. Chiar erau muncitori acolo și le-am atras atenția, dar nu au zis nimic. Au turnat și au încastrat țeava aia de fier în beton fără să pună nimic. Este urât că unii dintre noi, chipurile, pentru a face bine unei persoane, au mers și-au spus ca în seara respectivă să fie acoperite respectivele gropi. Dacă vreți să verificați ce spun eu acum, puteți să ridicați capacul și să vedeți că țeava este cuprinsă de ditamai peretele de beton și într-o parte și în alta. Nu s-a mai montat niciun fel de aparat, nu s-a îmbunătățit nimic. Eu ca cetățean al orașului, nu ca și consilier, consider că această lucrare și aceste gropi au fost făcute și lăsate așa pentru a se justifica niște bani care vor fi încasați”. 

Viorela Gherasim

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate