Consilierii locali, o necunoscută pentru târgnemțeni

4

Cu un an înaintea alegerilor locale, Ziar Târgu Neamț vă arată cât de vizibili sunt politicienii, în ochii cetățenilor.

Nu mare ne-a fost mirarea să observăm că majoritatea oamenilor de rând nu știu cine ar trebui să le reprezinte interesele, cine le scade sau mărește impozitele, cine este plătit lunar din taxele contribuabililor pentru inițierea unor proiecte și… aprobarea lor.

Unii consilieri locali sunt cunoscuți după afacerile lor personale (D&D, Arianis, Euroalex), alții după aspectul fizic (cu burtă mare, îi descriu de obicei cetățenii pe consilieri… Nu ne-am dat seama încă la care anume se referă….) Alții sunt o necunoscută pentru locuitorii orașului. Niște anonimi care fac cărțile acolo, la Primărie, care se bat pe AGA-uri, astfel încât omul de rând nici nu se mai zbate să facă un drum până la Primărie, să ceară audiență la unul dintre ei.

Consiliul local al orașului Târgu Neamț este compus in 19 membri: 5 de la PSD (Mihaela Marian, Aliss Chidovăț, Vasile Dron, Valeriu Bârsan și Viorel Marian), 10 de la PNL (Traian Humulescu, Aurel Aciorcârlănoe, Maria Vrânceanu, Luca Dorica, Ioan Burlacu, Daniel Turluianu, Mihai Stoica, Ioan Doinel Boca, Daniel Cozma, Mihai Buruiană),2 de la UNPR (Costel Șoldan și Gheorghe Trofin) și 2 independenți. Vasile Luculescu și Vasile Timișescu).

Reporter/ Editor montaj: Andreea Trăsnea, Operator imagine: Dacian Aniței

4 Comentarii
  1. Valentin spune

    CV-urile domnilor consilieri unde le putem citi? Declaratia de avere iarasi ar fi interesanta 🙂

  2. cr spune

    Vad ca deja 10 dintre ei sunt deja traseisti sau la al n-lea mandat! DESPRE SCOALA SI CV…..noroc de revolutie ca si-au cumparat diploma de TELECTUAL!

  3. Ilie.De la scularie. spune

    Declaratiile de avere sunt postate pe site-ul Primariei. Si pe mine m-ar interesa CV-urile acestor onorabili domni si doamne. Nu de alta, dar nu m-as simti deloc confortabil sa stiu ca soarta noastra este hotarata si de unii care au baut cerneala la scoala !

    1. Andreea Trăsnea spune

      http://www.ziartarguneamt.ro/consilieri-locali
      Puteti găsi pe ziartarguneamt.ro majoritatea cv-urilor celor care ne hotărăsc soarta în Consiliul Local al orașului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate