Copiii de la Creșa nr.1 au primit cadouri din Olanda

6

Creșa nr. 1 din Târgu Neamț a primit o donație din partea Fundației Fryslan – Moldova. Pătuțuri pentru micuți, saltele, jucării minunate și seturi de cănițe sunt doar o parte din lucrurile care urmează să fie descoperite în pachetele ajunse la creșă miercuri, 12 noiembrie.

‘Am primit atât la Creșa din oraș, cât și la Fundația cAUTă-mă și Spital cadouri de la prietenii noștri din Olanda. Este vorba de Fundația Fryslan, a cărei președinte, Willem de Boer a fost numit acum câteva zile cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț. Mă bucur că într-adevăr ne sunt prieteni și ne sunt alături”, spune primarul Daniel Harpa.

Singura creșă din oraș are o capacitate de 50 de locuri. Cele 10 persoane angajate aici au grijă zilnic de micuți, de parcă ar fi proprii lor copii. În cadrul unității există un asistent medical care supraveghează starea de sănătate a pacienților, îngrijitori, educatori și puericultori care lucrează momentan ca voluntari.

„Suntem foarte bucuroși că Fundația din Olanda s-a gândit la noi. Le mulțumim pe această cale atât loc, cât și domnului Ungureanu, dar nu ultimul rând domnului primar Harpa, care a fost și este întotdeauna alături de noi. Am primit multe jucării, pătuțuri, saltele, căni…toate sunt binevenite!”, precizează Simona Rusu, director la Creșa nr. 1 din Târgu Neamț.

De jucăriile donate se vor bucura cu siguranță toți prichindeii. Cele opt pătuțuri primite de la Fundația Fryslan vor fi amenajate în sala de grupă a copiilor mici, cu vârsta până la 1 an și jumătate.

Andreea Trăsnea

6 Comentarii
  1. Costel spune

    Credeam ca sunt de la Ponta,dar am uitat ca acesti copii nu au drept de vot.

    1. George Sebastian spune

      Pai sunt de la Ponta. Acesti copii nu tre sa uite ziua cand vor implini 18 si vor avea drept de vot.

  2. ionut spune

    Pai si daca sunt de un ONG, primarul ce cauta acolo?Poate ar trebui sa aiba bun simt si sa stea deoparte, decat sa incerce sa isi faca imagine pe spatele unor donatii pentru niste copii. Am senzatia ca domnul Harpa are fotograf personal, fiecare gest si loc unde merge hop si poze cu el pe site, nici Arnautu nu era filmat atat de mult. As fi vrut ca in loc de poze cu el sa vad poze cu membrii fundatiei care au facut donatiile sau cu bucuria copiilor, a mult mai placut.

    1. Andreea Trăsnea spune

      Donațiile sunt făcute de o fundație din OLANDA. Ei au trimis lucrurile cu o mașină, nu au venit personal. Acțiunile umanitare de acest gen sunt favorizate la Târgu Neamț de buna legătură stabilită între primarul Harpa și membrii fundației. Ca să repet ce e scris în articol, președintele Willem de Boer a fost numit de edil cetățean de onoare al orașului. Dacă stai puțin și te gândești, fără aceste prietenii olandezii n-ar fi știut de existența unei creșe la noi în oraș, care are nevoie de pătuțuri pentru copii.

      1. ionut spune

        Domnisoara, eu cred ca sunteti subiectiva sau nu cunoasteti foarte bine lucrurile. Fundatia MOLDOVA FRYSLAN este INREGISTRATA din data 26 November 1998 in Tg Neamt , cautati pe net si o sa vedeti informatii. Acesti oameni pe care ii cunosc personal, o parte din ei , vin in Tg Neamt si fac actiuni umanitare inainte de a fi Harpa, inante mi se pare de a fi primaria noua. Despre ce „favorizare” vorbiti dvs? Foarte frumos ca a fost facut domnul Boer cetatean de onoare, dar asta nu cred ca il face pe actualul primar sa isi acorde prea multe credite pe campaniile pe care aceasta fundatie le face. este o parere personala daca vreti. Adica campanei electorala inteleg, dar chiar asa sa scriem de bine unde nu e cazu?Cel mai important lucru e faptul ca acei copii au primit jucarii si patuturi si nu primarul, asta intelg eu din articoul dvs, din pacate

      2. iqqqq spune

        Fundatia asta olandeza cara de ani d e zile vechituri in Targu Neamt.Stie dl Ungureanu SOSON la ce ma refer.Din cand in cand mai apor si lucruri noi.Dl Harpa incearca si el sa-si faca imagine din orice.Doar campania electorala incepe in maxim un an si jumatate!ARNAUTU A LASAT BOLI SI NARAVURI GRELE PRIN PRIMARIE…DE CARE SI DL HARPA S-A CONTAMINAT!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate