De ce ar trebui să fie Humulescu primar la Târgu Neamț? Iată răspunsul acestuia:

0

Întrebat din ce motive ar trebui să fie el primar al orașului Târgu Neamț după alegerile din 5 iunie și nu actualul edil Daniel Harpa, candidatul PNL- actualul viceprimar Traian Humulescu a răspuns:

humulescu-primarPentru că vin cu o muncă, cu niște realizări în acest mandat. Pentru că am maturitate și experiența câștigată în anii în care am lucrat în administrația silvică și în administrația publică locală. Pentru că electoratul din Târgu Neamț a fost întotdeauna de dreapta- un electorat liberal.

Întrebarea a fost pusă ca o comparație între Harpa și Humulescu- cei doi candidați cu greutate ce se luptă deja să încline balanța alegerilor locale în favoarea lor, așa că putem presupune că actualul vice a vrut să spună de fapt că actualul primar Daniel Harpa- candidatul PSD- nu vine cu realizări în acest mandat, nu deține maturitate și experiență, dacă motivele enumerate de dânsul sunt cele mai elocvente și fac diferența între acesta și Harpa.

Răspunsul a fost dat în cadrul unei conferințe de presă organizată de PNL la Piatra Neamț- prilej cu care actualul vice Humulescu, Dragoș Chitic- primarul municipiului și deputatul Mugur Cozmanciuc- președintele PNL Neamț au semnat Pactul pentru Dezvoltare. Pactul pentru Normalitate- un document prin care se angajează să susțină proiectele pentru dezvoltarea județului, în cazul în care PNL va obține funcțiile de conducere în Consiliul Județean și primăriile din Neamț la alegerile locale.

 Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate