Din Răucești, nominalizată la Oamenii Timpului

1

Ana Savescu din Răucești se regăsește printre cei opt finaliști nominalizați la categoria Societate Civilă, în cadrul campaniei „Oamenii Timpului 2015”.

ana savescu raucest neamtAna Săvescu, inginer constructor, este referent programe/prognoze la Primăria Răucești și vicepreședinte al Asociației „Centrul Comunitar de Resurse Răucești”. Asociația își propune promovarea dialogului social, implementarea proiectelor și programelor ce vizează incluziunea socială a persoanelor aparținând grupurilor dezavantajate.

În perioada martie-octombrie 2014 a inițiat şi derulat proiectul „Nimeni nu e singur”, prin care s-a urmărit dezvoltarea spiritului civic în rândul tinerilor (premii: „Proiectul de voluntariat al anului”, Gala Voluntariatului Nemțean, 2015; Premiul I, secțiunea „Umanitar”, Gala Societății Civile, 2014).

Nominalizarea pentru categoria Societate civilă a fost făcută pentru proiectele implementate în 2015:

– „Străjerii naturii”, proiect de educație ecologică; aproximativ 90 de tineri din Răucești, Timișești, Drăgănești, Brusturi și Târgu Neamț au colectat o tonă de deșeuri din albia Ozanei;

– „Patrula Eco” – depistarea, monitorizarea, pichetarea suprafețelor cu risc de poluare și acțiuni de informare publică privind normele de protecția mediului;

– „Apă – Scop, Putere – Joc” și expoziția Un strop de atenție pentru un strop de apă – responsabilizarea în privința economisirii și a protejării surselor de apă și a mediului înconjurător;

– „Reciclare creativă”, „Ocrotiți zâmbetul planetei”, „Ana are mere… pentru zimbri”.

„În caz că voi fi desemnată câștigătoare la această secțiune, premiul va fi în primul rând al tinerilor și tuturor celor care m-au sprijinit în realizarea proiectului Străjerii naturii, și nu numai!”, a conchis Ana Savescu.

Nemțeanca din comuna Răucești poate fi votată în fiecare zi, până pe 1 decembrie, pe oameniitimpului.ro, la secțiunea Societate civilă.

Gala Oamenii Timpului 2015 va avea loc pe 13 decembrie a.c. în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Fondurile obţinute în urma acestui eveniment caritabil vor fi donate pentru reabilitarea monumentului istoric de la Mihăileni, aflat în pericol.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. IULIANA spune

    FELICITĂRI ANIȘOARA ! SPER SĂ CÂȘTIGI ! SUCCES ÎN COTINUARE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate