Europarlamentarul Mircea Diaconu, la pas prin Târgu Neamț

2

Duminică, 31 mai, europarlamentarul Mircea Diaconu a revenit la Târgu Neamț, așa cum a promis în urmă cu un an de zile celor care l-au susținut pe timpul campaniei.

Deși avea programată doar o scurtă întâlnire cu simpatizanții, Mircea Diaconu a făcut și o plimbare pe bulevardul Ștefan cel Mare. Ghidul europarlamentarului a fost chiar primarul Daniel Harpa, alături de prof. Ioan Romeo Roman și citymanagerul Vasile Apopei. Fiindcă a nimerit la Târgu Neamț într-o zi plină de evenimente, Mircea Diaconu a avut ocazia să vadă mulțimea de copii fericiți veniți la inaugurarea noului loc de joacă din Parcul Ion Creangă, dar și tinerii artiști prezenți pe scena din Grădina Publică în cadrul proiectului E ziua noastră.

Pe drum, europarlamentarul s-a întâlnit cu în jur de 20-30 de simpatizanți, pe care i-a invitat la o cafea. Aceștia au avut posibilitatea să afle noutăți despre activitatea de până acum și despre proiectele de viitor ale europarlamentarului în forul legislativ european și să asculte povești inedite de la Bruxelles și Strasbourg.

Unul dintre subiectele abordate a fost și accesarea de fonduri europene pe domeniul Cultură/ Restaurare. Vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT), europarlamentarul Mircea Diaconu le-a dat exemple din alte țări, idei și sfaturi celor din administrația publică locală privind promovarea și finanțarea obiectivelor turistice din zonă, precizând că pentru succes e nevoie de o legendă: „Mâna întinsă, fără poveste nu primește pomană!”.

O altă idee în care Mircea Diaconu crede este colaborarea: „De unul singur, nimeni nu poate face nimic. E nevoie de colaborare și asta spune un independent… Eu pledez cât pot pentru o bună înțelegere între noi, administrație, ONG-uri, presă și cetățeni. Sper că și la Târgu Neamț se merge pe aceeași idee”, a spus europarlamentarul.

Printre cei prezenți la discuții într-un mediu neconvențional s-au numărat primarul Daniel Harpa, consilierul județean Vasile Nica, citymanagerul Vasile Apopei, Geanina Fedelaș- consilier personal al edilului, prof Ioan Romeo Roman- inspector școlar și reprezentanții Pro Democrația Club Târgu Neamț.

Vizita la Târgu Neamț face parte dintr-un tur al României făcut pe Mircea Diaconu la un an după alegerile europarlamentare- o promisiune îndeplinită față de susținători.

La alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 s-a clasat al patrulea (dintre 15 partide și 8 candidați independenți înscriși în cursă), obținând 379.582 voturi, ceea ce a reprezentat 6,81% dintre voturile valabil exprimate.

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. cr spune

    Mircea Diaconu este sincer.A VENIT LA TARGU NEAMT SA MULTUMEASCA CELOR CARE L-AU SUSTINUT IN CAMPANIA ELECTORALA DE ANUL TRECUT.ADICA PSD-LUI ! DL.DIACONU SEAMANA FOARTE MULT CU VICTOR CIORBEA SLUGA LA PSD.SINGURii CARE sunt verticali in toata povestea aceasta primarul,dr,Nica macar ei nu sunt traseisti politici(ca Romeo …profesorul …??!!). ECHIPA LUI LULU ROSU IN PLIMBARE PRIN TARGU NEAMT CU MIRCEA DIACONU SI POLITICIENII ,E DEMNA DE TOATA ADMIRATIA.

  2. cr spune

    IACA CA UITASEM…..PE PETRICA AILINCAI DE CE NU L-ATI LUAT IN ECHIPA LANGA LULU ROSU.LE STATEA BINE IMPREUNA si se si potriveau ca profesii!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate