„FII IMPLICAT!”, concurs adresat elevilor din Târgu Neamţ

0

Asociaţia Pro Democraţia Club Tîrgu Neamţ organizează în perioada 20 iunie-31 august 2017 concursul Fii implicat, adresat elevilor din cele trei licee ale oraşului.

Concursul face parte din proiectul Educaţie pentru societate, finanţat de Consiliul Local Tîrgu Neamţ şi derulat în perioada 1 mai-31 octombrie 2017. În cadrul  proiectului va avea loc în luna septembrie şi un curs de formare pe voluntariat adresat liceenilor şi realizarea unui suport de curs opţional pentru licee, Educatie pentru societate.

Concursul este structurat pe trei secţiuni principale: democraţie, financiar şi juridic, doritorii putând participa la toate cele trei secţiuni cu o singură lucrare pe secţiune.

Secţiunea democraţie– participanţii vor redacta un eseu de 4-5 pagini despre un subiect care privește termenul de democrație .

Secțiunea financiar-participanții vor întocmi un plan de afaceri pentru o firmă de exerciţiu.

Secțiunea juridic-participanții vor întocmi o propunere legislativă pe o problema care privește domeniul educației şi al tineretului.

Fiecare secțiune va avea premii în bani în valoare de 350 de lei. Toti participanţii vor primi diplome de participare.

Lucrările vor fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected] sau [email protected] până pe data de 31 august 2017. O lucrare poate fi semnată de maxim 2 elevi alături de profesorul coordonator.

Model înscriere concurenţi:

Liceu Secţiunea Nume elev Clasa Profesor coordonator

 

Mult succes!

Președinte APD Club Târgu Neamț,

prof. Emanuel Bălan

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate