Geanina Fedeleș, noul administrator public al orașului Târgu Neamț

9

Începând de luni, 22 august, Geanina Fedeleș va fi noul administrator public al orașului Târgu Neamț. Astăzi, 18 august, dânsa a fost declarată câștigătoarea concursului organizat de primărie pentru ocuparea acestui post.

Fost consilier personal al edilului Daniel Harpa, Geanina Fedeleș a rămas singură în cursa pentru funcția de city manager, după ce singurul contracandidat a fost respins în urma selecției dosarelor de înscriere, neavând studiile impuse de angajator. Geanina Fedeleș a trecut probele cu brio: la testul scris a obținut peste 97 de puncte, iar prezentarea planului de management pe care are de gând să îl implementeze în acești patru ani i-a adus nota maximă în fața comisiei formată din  Ecaterina Iosub- director Economic, Elena Pupăzan- director Taxe și Impozite și Florin Tofan- șef Serviciul Poliția Locală.

geanina fedeles6„Decizia de a participa la concurs a venit oarecum firesc, în momentul în care s-a eliberat acest post. Mi-am zis că ar merită să încerc. Planul de management al orașului a avut, pe lângă cadrul general de prezentare, și un capitol intitulat >Misiunea administratorului public<, dar și câteva elemente specifice: studii de caz, direcții de dezvoltare pe care voi încerca să le urmăresc  în perioada contractuală, cum ar fi  înființarea unei Direcții de fonduri externe, înființarea unui birou unic sau dezvoltarea localității din punct de vedere turistic– un domeniu in care pot să spun că am căpătat expertiză.

În ultimii doi ani de zile am ajuns să mă familiarizez cu problemele care există la nivelul administrației publice și sunt implicată în destul de multe proiecte pe care le dezvoltăm la nivelul Primăriei: organizarea de evenimente, dezvoltarea de parteneriate, inițierea de proiecte cu alte finanțări decât bugetul local, campanii de imagine pentru oraș.

Principalul domeniu vizat nu doar de mine, ci de întreaga administrație publică locală, este atragerea de fonduri europene și dezvoltarea în această directie, pentru că ne aflăm la început de drum, pe noua perioadă de programare 2014-2020, dar și dezvoltarea orașului din punct de vedere turistic”, ne-a declarat Geanina Fedeleș.

În calitate de consilier personal al primarului, Geanina Fedeleș a avut o foarte bună colaborare cu edilul Daniel Harpa și cu fostul citymanager Vasile Apopei- actualul viceprimar. Deși ușor modificat, membrii acestui trio aflat în vârful administrației publice locale din Târgu Neamț vor face echipă în următorii patru ani, în folosul orașului de sub Cetate.

Geanina Fedeleș a studiat Științe Politice, după care a urmat cursurile de masterat la Centrul de Studii Europene din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Are 37 de ani, este căsătorită și are un copil de 13 ani.

Mult success!

Andreea Trăsnea

9 Comentarii
  1. AR spune

    ….treaba asta o stiam de la alegeri.DE CE S-A MAI FACUT CONCURSUL DE FORMA??Mascarada!???

  2. Vera spune

    Speram in sfirsit sa avem pe cineva credincios ….cu cinste pentru cetateni si sa faca o mare metamorfoza a judetului Neamt….in special Tirgu Neamt…..spitalul cere primul o metamorfoza….pentru casele de copii….si ANL.urile …..sa fie case….pentru tineret fara sume colosale sa poata cei care nu au nici un sprijin…..sa formeze o familie asta este important …Va doresc mult succes in cariera…👌🍀😇

  3. ioan spune

    Cred ca este cea mai buna alegere. Acum vreau sa cred ca nu am votat bine la 5 iulie,ca nu am fost de partea „fortei”.Mult succes echipei actuale si sa vorbim de bine peste 4 ani !

  4. Gabi firea spune

    Alt geniu la primărie

  5. Iustin spune

    Singurul candidat…daca Doamne fereste iesea pe locul 2? :)))) „veritabilul” trio. :))))

  6. Gabi firea spune

    E persoana care e foarte calificată,nu stiu cum a funcționat primăria până acum?

  7. uncetatean spune

    O idee pentru noul administrator al orasului: daca vreti sa adunati niste banuti cu care sa faceti cate ceva prin acest oras , atunci ganditiva la o idee de coborare-urcare de tip tiroliana ..din spatele casei arcasului si pana sus la cetate. Bafta !

    1. AR spune

      ..alta prostie!!

  8. Gabi firea spune

    Sunt atâtea genii la primărie ce mai contează încă doi puși șefi,

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate