Search
miercuri 22 noiembrie 2017
  • :
  • :

Iarna-i grea, omătu-i mare…

Iernile blânde din ultimii ani au șters din memoria târgnemțenilor troienele de zăpadă care  îmbrăcau odinioară orașul de sub Cetate.

Cum s-a împotmolit o mașină sau locul de parcare e acoperit cu zăpadă, cum se crează un val de reacții negative în mediul online. În loc să pună mâna pe lopată și să deszăpezească 2 metri în fața blocului/ casei, mulți oameni  stau la căldurică și comentează pe facebook, așteptând, eventual, să vină primarul să rânească omătul din curtea lor.

Apropo de primar, într-o discuție purtată astăzi, 9 ianuarie, cu referire la situația cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile, Daniel Harpa a transmis următorul mesaj către locuitorii orașului:apel

Intervenim continuu pentru a deszăpezi, însă așteptăm de la locuitorii orașului același nivel de implicare. Știu că în comunitatea noastră sunt oameni gospodari și, pe această cale, îi rog să dea dovadă de simț civic și să vină în sprijinul administrației publice locale.

Fac un apel către locuitorii orașului, asociațiile de proprietari și agenții economici să îndepărteze zăpada şi/sau gheaţa existentă pe trotuarele din dreptul imobilului unde locuiesc, îşi desfăşoară activitatea sau pe care le folosesc în alte scopuri. Zăpada trebuie depozitată în grămezi și NU aruncată pe carosabil. În acest fel, nu vor fi afectate eforturile noastre de a deszăpezi orașul. Vă mulțumesc, a transmis edilul.

Spun cu toată sinceritatea că astăzi nu am văzut mulți oameni care să dea la o parte zăpada din fața blocului, deși în unele zone nu era nici măcar o cărăruie pe care să circule pietonii.

Curățarea zăpezii și a gheții de pe trotuarul din fața casei/firmei și îndepărtarea țurțurilor nu sunt doar chestiuni ce țin de bunul simț cetățenesc, ci și obligații prevăzute prin acte normative și pentru neîndeplinirea cărora cei responsabili pot fi amendați de Poliția Locală cu diverse sume de bani.

Dacă administrația publică locală este datoare să se ocupe de străzi, parcuri etc, nouă, ca cetățeni, ne revine obligația de a întreține pe timp de iarnă trotuarul din fața casei, asociatiilor de proprietari le revine obligația de a curăța trotuarele din fața blocurilor, iar societăților comerciale – trotuarele si spatiile aferente sediului firmei. Măcar în zilele de iarnă grea.

Andreea Trăsnea

 




3 comentarii la “Iarna-i grea, omătu-i mare…

  1. Aurel

    Este o mare rusine …astăzi in parcul de lbiserica sfântul Ilie…nici raza de om la dat cu lopata..toti pe la geamuri se uitau…si eu ca un om cinstit am ieșit la dezapezit singur…

    Raspunde
    1. luca

      lopata nene!nu ai du -te si cumpara! si apuca-te de treaba!puturosilor……vreti totul pe tava!rusine!de aia Romania e ramasa ca si acum 20 de ani

      Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *