Inimă caldă, minte rece: Pompierii târgnemțeni, la ceas de bilanț

0

Recent, a avut loc evaluarea activității Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț în anul 2015.

Au participat col. Ioan Nițică- inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Petrodava al județului Neamț și col Ionel Pârvu- prim adjunct al inspectorului șef al ISU Neamț, dar și reprezentanții administrației publice locale (primarul Daniel Harpa, viceprimarul Traian Humulescu și citymanagerul Vasile Apopei). În prezența lor și a cadrelor din cele două gărzi de intervenție ale detașamentului de pompieri nemțean (Garda nr. 1 de Intervenție Târgu Neamț și Garda nr.2 de Intervenție Poiana Teiului), lt.col. Dumitru Gavrilescu- comandatul Detașamentului de sub Cetate a enumerat activitățile desfășurate pe parcursul acestui an, intervențiile dificile, performanțele obținute, dar și aspectele negative întâmpinate de pompieri.

Inspectorul șef al ISU Neamț a lăudat modul de organizare al subunității, dar și cooperarea constantă dintre administrația locală și detașament, iar primarul Daniel Harpa i-a asigurat pe pompieri că au sprijinul lui necondiționat.

Prin pregătire și antrenament constant, cu inimă caldă și minte rece, cadrele militare de la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț salvează zi de zi viețile locuitorilor din Târgu Neamț și comunele învecinate. La fiecare bilanț de sfârșit de an, cel mai important aspect pentru pompierii noștri e să poată spună „Da, ne-am făcut datoria!” și să-și amintească cum, prin intervenția lor, au făcut o inimă de om să bată din nou, în palma lor:

Reporter: Andreea Trăsnea

Operator imagine/ Editor montaj: Dacian Aniței

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate