Joi, 15 iunie, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatorii de pe zece străzi din Târgu Neamţ

1

Joi, 15 iunie a.c., alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatorii de pe zece străzi din oraşul Târgu Neamţ.

În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din Târgu Neamţ, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată începând cu ora 09.00 pentru consumatori de pe străzile:

  • Mărăşeşti;
  • Mihail Kogălniceanu;
  • Lăpuşneanu;
  • Calistrat Hogaş;
  • Progresului;
  • Codrului;
  • Zimbrului;
  • Lazăr;
  • Fundătura Spital;
  • Ştefan cel Mare, B1, B2, M4.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania DELGAZ Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

  • 800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

sau

  • 200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Reclama sponsorizata
Articole, Stiri locale, Targu Neamt

1 Comentariu

  1. Coco 14 iunie 2017 la 17:31 -  Răspunde

    In Targu neamt tot timpul sunt lucrari la gaze si apa. Zici ca este un megaoras. Asa se intampla cand cei care fac lucrarile nu au experienta

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. *

Stiri de ultima ora

  • Tradiții și obiceiuri de Sânziene

    Ziua de 24 iunie este cunoscută, în calendarul popular, sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica, sărbătoarea fiind asociată Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de […]

Ramofarm Târgu Neamț

Pelerinaje și excursii

megatravel

Mersul trenurilor

Spatiu publicitar

Reclama sponsorizata
Reclama sponsorizata

Publicitate

monumente

cetate

cuiejdel

humulesti

neamt

bacau

harghita

roman

roznov

piatra

neamt news

seosite

romaniahost

einstein

Editie print