Mioara Roșca, șefă de promoție la Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț (interviu)

0

A învățat cu drag în liceu, iar asta s-a văzut în rezultatele obținute. Mioara Roșca a absolvit anul acesta Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț ca șefă de promoție, un statut râvnit de majoritatea elevilor.13405652_1024374087645783_1077528843_o

Mioara este din Târzia, comuna Brusturi, iar faptul că a reușit să se evidențieze printre cei ??? elevi care termină anul acesta studiile liceale la „Conta” se datorează, în primul rând, curiozității ei nestăvilite de a cunoaște cât mai multe amănunte despre lumea în care trăiește. Cum au fost anii de liceu pentru dânsa, ce rol au avut profesorii și ce planuri de viitor are șefa promoției 2012- 2016 de la Liceul „Vasile Conta” aflați din următorul interviu:

Reporter: Felicitări! Nu mulți se pot mândri cu statutul de șef de promoție! De ce ai ales Liceul „Vasile Conta” în defavoarea celorlalte licee? Ce specializare ai urmat?

Mioara Roșca: Am avut mai  multe opţiuni în ceea ce priveşte înscrierea la liceu, dar  am ales Liceul „Vasile Conta” deoarece am fost influențată de o verişoară ce finalizase studiile la acelaşi liceu şi de unii profesori, dar și pentru faptul că asigură condiţiile necesare pentru desfășurarea activităţii şi există seriozitate din partea profesorilor.

Reporter: Cât timp ai acordat studiului în acești patru ani de liceu?

Mioara Roșca: Nu sunt o tocilară, am obținut aceste rezultate bune datorită faptului că mi-a placut să învăț, iar curiozitatea ma ajutat mult. Mereu mă întrebam de ce s-a întâmplat aşa şi nu altfel, cine au fost teoreticienii care au fondat anumite curente literare  şi, căutând tot timpul răspunsuri la întrebări, am reuşit să îmi însuşez anumite informaţii care mă vor ajuta pe viitor. Mi-am gestionat timpul astfel încât să fiu alaturi atât de familie cât şi de prieteni.

Reporter: Ai avut o materie preferată?

Mioara Roșca: Mi-au plăcut cam toate disciplinele, însă înclinaţie am avut mai mult spre partea reală, în special matematică. Ceea ce am admirat la profesor, pe lângă faptul că îi place şi ştie să îşi facă înţeleasă materia, estte felul de a fi şi de a se comporta cu elevii săi, rămânând un model de urmat în viaţă.

Reporter: Ce obiect de studiu ți s-a părut cel mai dificil? La ce materie ai luat note mai mici?

Mioara Roșca: Nu mi s-a părut niciun obiect dificil, atât timp cât am învăţat şi am încercat să înțeleg anumite noțiuni într-o manieră logică.

Reporter: Ai participat și la anumite concursuri sau olimpiade școlare? Consideri anumite rezultate obținute demne de menționat?

Mioara Roșca: Pe parcursul acestor ani am participat la diverse concursuri și olimpiade, unde am obținut diferite premii. În clasa a XI-a, la etapa judeţeană am obţinut premiul I la Concursul  Naţional de Matematică Adolf Haimovici şi premiul II la  Olimpiadă disciplinelor economice. Aceste rezultate se datorează şi profesorilor coordonatori care au avut un rol important.

Reporter: Te-ai implicat și în activități extrașcolare?

Mioara Roșca: Da, mi-a placut să mă implic în activități extrașcolare şi am participat la diferite simpozioane.

Reporter: Cum ai stat la capitolul absențe?

Mioara Roșca: Ca orice elev de liceu am avut câteva absențe, dar nu am chiulit niciodată.

Reporter: Consideri că ai făcut anumite sacrificii pentru a obține aceste rezultate excelente?

Mioara Roșca: Ieșirile sau plimbările cu prietenii au fost mai puține, prioritară era învăţătura şi lăsam pasiunile deoparte sau pe o altă zi, dar pot spune că sacrificiile au fost în favoarea mea.

Reporter:  Ce rol au avut cadrele didactice în viața ta de elev?

Mioara Roșca: Cadrele didactice au avut un rol important în formarea personalității mele. Sfaturile primite în fiecare oră m-au motivat să mă orientez spre un “univers” al cunoaşterii, m-au ajutat să privesc obstacolele vieţii cu alţi ochi, să mă bucur de clipele petrecute alături de cei apropiaţi, să apreciez mai mult viaţa şi mereu sa tratez problemele cu seriozitate. Mi-au deschis alte uși, către o lume mai bună, în care educația  şi munca reprezintă cheia succesului. Am avut onoarea să întâlnesc oameni deosebiți care mi-au dat sfaturi bune şi de la care am învăţat foarte multe şi, cel mai important, m-au ajutat să capăt mai multă încredere în mine. Pe acesta cale, vreau să le mulţumesc pentru răbdarea şi bunătatea de care au dat dovadă.

Reporter: Dacă ți-aș cere să-mi povestești o întâmplare din liceu, care e prima amintire care îți vine în minte?

Mioara Roșca: Am foarte multe amintiri frumoase petrecute alături de colegi si de domnul diriginte. Împreună am fost în diferite excursii, unde ne-am cunoscut mai bine şi am petrecut momente de neuitat. Insă o sămi amintesc mereu surpriza plăcută pe care mi-au pregătit-o câțiva colegi de ziua mea.

Reporter: Ai recomanda Vasile Conta viitorilor liceeni? De ce?

Mioara Roșca: Sincer da. Sunt profesori extraordinari, bine pregătiţi şi ştiu cum să predea, ştiu să facă elevul să fie interesat să învețe. Doamna directoare Karina Cojocariu este o persoană deosebită şi ştie să ne facă să fim activi mereu. Colectivul este extraordinar!

Reporter: Pentru ce universitate vei opta?

Mioara Roșca: Mi-aş dori sa urmez studiile la Iaşi, la Universitatea „Gheorghe Asachi”, Facultatea de Electronică, Telecomunicații şi Tehnologia informației, deoarece cred că mi-ar asigura un viitor prosper.

Andreea Trăsnea

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate