Mircea Diaconu: Ediția 2017 a Turului României se va încheia pe 24 mai

0

Europarlamentarul Mircea Diaconu anunță că, din cauza unor probleme de sănătate, este nevoit să încheie turul României la Vatra Dornei pe 24 mai. Astfel, nu va mai reuși să ajungă la întâlnirile programate în perioada 25-27 mai la Târgu Neamț, Iași și Focșani.

Mircea Diaconu le mulțumește autorităților, asociațiilor culturale și cetățenilor care au confirmat deja participarea la cele trei întâlniri și îi încurajează să se implice în desfășurarea activităților care vor avea loc în contextul desemnării anului 2018 ca An European al Patrimoniului Cultural, asigurându-i, totodată, de susținerea sa, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură și de raportor din partea Parlamentului European pentru dosarul legislativ „2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural”.

Așa cum a făcut-o și pe parcursul de până acum al turului României, Mircea Diaconu îndeamnă factorii responsabili din domeniul cultural și pe cetățenii interesați să considere Anul European al Patrimoniului Cultural drept o șansă pentru țara noastră de a-și etala valorile patrimoniale și de creativitate, o oportunitate ce ar trebui bine valorificată în contextul în care România va deține, în 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Uniunea Europeană își propune ca în pregătirea (2017) și pe parcursul (2018) Anului European dedicat Patrimoniului Cultural să aducă în centrul atenției publice istoria și valorile europene, inițiativa având un potențial real de dezvoltare a unora dintre sectoarele culturale și creative europene și de stabilire a unor politici culturale pentru viitor.

Traseul actualei ediții a turului României a inclus localități în care există obiective de patrimoniu aflate în suferință pe baza semnalărilor făcute de cetățeni pe site-ul Harta Patrimoniului Rănit, proiect lansat de Mircea Diaconu în luna mai 2015 pentru a atrage atenția cu privire la necesitatea salvării patrimoniului cultural românesc. Întâlnirile de până în prezent au avut loc, începând din data de 2 mai 2017, în Constanța, Brăila, Galați, Buzău, Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Deva, Reșița, Târgu Jiu, Arad, Zalău, Baia Mare, următoarele fiind programate la Dej (23 mai), respectiv Vatra Dornei (24 mai).

Biroul europarlamentarului Mircea Diaconu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate