Search
miercuri 22 noiembrie 2017
  • :
  • :

Premiați la Gala Voluntariatului Nemțean

Două ong-uri care activează în orașul Târgu Neamț și comunele învecinate au fost premiate pentru contribuția adusă de voluntarii din echipă și proiectele realizate pe parcursul anului 2014 în beneficiul comunității. Este vorba de Asociația Centrul Comunitar de Resurse Răucești și Asociația „Inițiativa Tinerilor” Neamț (O.I.T.N.).

Vineri, 5 februarie, proiectele lor de voluntariat au fost premiate la Gala Voluntariatului Nemțean, organizată de Centrul de Resurse Economice și Educație pentru dezvoltare (CREED) Piatra Neamț.

„Împreună pentru Dezvoltarea Societății” a fost declarat proiectul de voluntariat al anului 2014 în domeniul tineret. Implementat pe parcursul anului precedent, este proiectul principal și cel mai amplu al O.I.T.N. Au fost organizate activități culturale, sportive, ecologice, dezbateri publice, formări și multe altele, cu scopul de a implica tinerii în activități educative de voluntariat.

„Le-am oferit tinerilor un cadru decent și educativ în care s-au putut manifesta după propriul plac și și-au putut pune în aplicare ideile. Împreună am realizat numeroase activități dedicate tinerilor din acest oraș. Nu sunt multe, dar sunt suficiente… Nu suntem profesioniști, dar activitățile devin din ce în ce mai interesante. Ne dorim să atingem elementele dorite de tineret, iar acest lucru îl putem face doar împreună! De aici și numele proiectului, >Impreună pentru dezvoltarea societății<! Munca tinerilor a fost recunoscută în cadrul Galei Voluntariatului Nemțean, secțiunea Tineret. Îmi felicit cu mare drag echipa pentru implicare și le mulțumesc partenerilor pentru sprijinul și încrederea acordată! Mulțumesc organizatorilor pentru premiul oferit echipei și îi felicit pe toți cei care se implică în activități de voluntariat. Sunt mândru de echipa >Inițiativa Tinerilor<„, a precizat Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș, președinte – fondator O.I.T.N.

Ne putem mândri încă o dată și cu proiectul „Nimeni nu e singur”, implementat de Asociația Centrul Comunitar de Resurse Răucești – Neamț. În cadrul Galei Voluntariatului Nemțean, a fost declarat proiectul de voluntariat al anului 2014 în domeniul activism civic și drepturile omului.

„Este recunoaşterea calităţii muncii noastre, un privilegiu deosebit şi o onoare râvnită de oricine. Premiul  aparţine de fapt tinerilor şi coordonatorilor implicaţi în acest proiect, pentru că au ştiut să se mobilizeze, iar prin acţiunile întreprinse au devenit mai responsabili, au învăţat să lucreze în echipă, să se organizeze şi să se implice activ în comunitate, pentru a aduce o schimbare pozitivă în beneficiul oamenilor, a precizat Ana Savescu, coordonatorul proiectului „Nimeni nu e Singur”.

Potrivit acesteia, atmosfera de la Gala Voluntariatului Nemțean a fost „caldă, feerică, efervescentă, dar şi degajată, în aplauzele finaliştilor, susţinătorilor, juriului şi invitaţilor”.

„Pot să spun că aşteptările mele au fost îndeplinite. Dar eu cred că mereu e loc de mai bine, pentru că suntem într-o evoluţie permanentă. Aşa e firea, aşa e calea, iar premiul acesta ne determină să realizăm lucruri mult mai frumoase în viitor. Doresc să felicit organizatorii CREED, pentru frumoasa organizare, pentru parcursul frumos şi profesional pe care îl au!”, a conchis Ana Savescu.

Cele 51 de nominalizări (din partea a 31 de organizații și instituții) au fost evaluate de către un juriu alcătuit din: Vlad Angheluță (prefect de Neamț), Ana Monda (consilier local Piatra Neamț), Bogdan Pușcașu (city manager Piatra Neamț), Carmen Nastasă (director Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Seculare), Cătălin Goldan (director Perla Invest), Meda Știrbu (inspector școlar Neamț) și Manuela Cozma (consilier al Găzii Naționale de Mediu).

Mai multe detalii despre Gala Voluntariatului Nemțean (ediția a II-a) găsiți pe site-ul Asociației CREED.

Andreea Trăsnea




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *