Proiecte pentru anul 2016, iată ce vrea să mai facă administrația publică locală:

1

Administrația publică locală continuă să elaboreze și să depună proiecte în vederea obținerii finanțărilor necesare din partea Guvernului și nu numai, în ciuda schimbărilor politice săvârșite la nivel național și local.proiecte targu neamt

Recent, primarul Daniel Harpa a anunțat că a reușit să obțină finanțare pe ordonanța 28, de la Ministerul Dezvoltării pentru trei obiective din orașul Târgu Neamț: Biblioteca Orășenească „Ion Creangă” (pentru reabilitare, guvernul alocă  1.875.280 lei), baza sportivă a orașului (proiectul Extindere corp clădire, reabilitare  și modernizare bază sportivă în orașul Târgu Neamț primește prin OG 28 suma de 2.412.829 lei) și  sediul administrativ al U.A.T.O. Târgu Neamț (5.619.742 lei pentru reabilitarea și modernizarea sediului).

„Toate cele trei proiecte au  o valoare foarte mare. Îmi doresc din tot sufletul să terminăm procedurile de licitație și să începem lucrările în cel mai scurt timp. Eu am mai depus și alte proiecte, sunt pe lista de așteptare. Sperăm că, după ce se va analiza bugetul pentru anul 2016 la nivelul ministerului, să reușim finanțarea la încă 10 km de asfalt. Ar fi vorba de peste 20 de străzi din orașul nostru. Cu acel proiect, cred că terminam cu asfalarea străzilor din Târgu Neamț, urmând să ne rămână anveloparea blocurilor și să continuăm cu modernizarea școlilor și spitalului, pentru a ajunge la un nivel mult mai înalt(…)”, a precizat primarul Daniel Harpa.

De asemenea, a fost depus în vederea asigurării finanțării și proiectul de reabilitare și modernizare a Pieței Agroalimentare, în valoare de peste 5.000.000 lei.

Edilul nu renunță nici la modernizarea parcului de sub Cetate. După n tentative eșuate și refuzul unor consilieri de a aproba diversele proiecte privind acest parc, din diverse motive, primarul va prezenta în următoarea ședință ordinară a legislativului târgnemțean un alt proiect cu același scop. Potrivit acestuia, proiectul este unul cuprinzător și are în vedere toată zona parcului, de la spații verzi, până la construirea unui nou ștrand: „Sper că voi convinge consilierii locali, indiferent de culoarea politică, fiindcă în primul rând suntem aici în slujba cetățeanului, nu suntem puși pentru a face fel și fel de ambiții politice. Politica trece, noi rămânem în Târgu Neamț. Proiectul, vă spun sincer, este unul integrat și reușit”.

City-managerul orașului, Vasile Apopei a ținut să invite toți cetățenii interesați de acest subiect la ședința Consiliului Local, care va avea loc la sfârșitul lunii în curs.

Echipa Primăriei caută soluții pe termen lung și pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii de etnie rromă și cei aparținând altor grupuri vulnerabile (șomeri, inactivi, persoane care beneficiază de venitul minim garantat, persoane cu dizabilități sau persoane vârstnice aflate în situații de dependență etc).

„Există o oportunitate pe care dorim să o valorificăm și este oferită de fondurile europene prin Programul Operational Capital Uman  Dezvoltare Locala Integrată în comunitățile marginalizate rome” Axa 4 -2014-2020. În acest sens, am făcut demersuri pe lângă Autoritatile Publice Judeţene: Instituţia Prefectului, Direcţia Judeţeană de Statistică Neamt, AJOFM Neamț pentru a ne sprijini în elaborarea unui proiect cu finanţare europeană prin care să creştem semnificativ nivelul de trai în rândul populației orasului Târgu Neamț prin crearea unor locuri de muncă, prin asistență educatională pentru școlari si preșcolari, prin asistență medicală pentru toate categoriile de vârstă”, a precizat a precizat Geanina Fedeleș, consilier personal al primarului.

În ciuda demersurilor inițiate, pentru a continua elaborarea acestui proiect cu scopul de a obține finanțare, e nevoie mai întâi de avizul Consiliului Local.

DETALII VIDEO:

Andreea TRĂSNEA, Imagine: Dacian ANIȚEI

1 Comentariu
  1. ioan spune

    Cum se fac toatea cum in an electoral…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate