Târgnemțenii votează!

8

Târgu Neamț depășește orice așteptare în ceea ce privește prezența la vot. Până la ora 14.00,  36,36% dintre cetățenii cu drept de vot au pus ștampila pe candidatul favorit, adică 6 626 persoane din totalul de 18 245.

Cea mai mare prezență la urne s-a înregistrat la Secția nr. 135 (Condreni), unde 45% din cei așteptați și-au exercitat dreptul până în ora 14.00.

Printre cei care au mers la vot se numără primarul Daniel Harpa și soția sa, city managerul Vasile Apopei și consilierii locali Vasile Dron și Aurel Aciorcârlănoae, pe care i-am întâlnit în jurul orei 12.00 la Secția de Votare nr.142 (Clubul Copiilor).

La nivel de Colegiu, până la ora 14.00 s-a înregistrat o prezență de 34,72 %  pe Colegiul 7 (22698 din 65370 cetățeni cu drept de vot).

Pe 2 noiembrie, în primul tur de alegeri prezidențiale,  54,60 % dintre târgnemțenii cu drept de vot și-au exprimat părerea.

Toți cei 18 245 târgnemțeni cu drept de vot sunt așteptați până la ora 21,00 să-și aleagă președintele.

Andreea Trăsnea

8 Comentarii
  1. ionut78 spune

    Pai sigur e corect ce spuneti dvs. cum sa fie 18 245 cand toata populatia targului are 18.695 locuitori….
    ADMIN: 18.245 de persoane din Targu Neamt au drept de vot, restul sunt minori.

  2. iqqqq spune

    ACIOCARLANOAIE AUREL..DE CE JOCI LA 2 CAPETE BAIATULE??AFARA DIN PDL! AFARA..LOCUL TAU ESTE LANGA ARNAUTU !

  3. iqqqq spune

    ACIOCARLANOAIE AUREL……..matale ai votat pentru liniste ca si aia de-a lui Iliescu in 90!

  4. iqqqq spune

    DL.PRIMAR..DACA MAI ZICI INCA DE CATEVA ZECI DE ORI IN PUBLIC NUMELE LUI ARSENE..PATESTI CA PONTA! FIECARE PASARE PE LIMBA EI PIERE!

    1. George Sebastian spune

      As dori sa i vad si eu moaca lui arsene acum. Acum e timpu ca Harpa sa i dea un sut in poponet astuia. Cat despre ziaru asta de rahat, impregnat in rosu.. nu va zic „rusine”, doar prost pregatiti.

  5. uncetatean spune

    Dreptatea a invins secta manipulatorie !
    Felicitari romanilor cinstiti !

  6. ionut78 spune

    Wow asa de putini copii in Tg Neamt? Multumesc pentru informatie, surprinzator de batrana populatia. Cat despre alegeri sper sa deveniti mai echidistanti si sa nu mai ridicati in slavi pe Harpa si Arsene, dupa cum vedeti chiar daca oamenii citesc si politicienii cred ca ii manipuleaza, de fapt poate fi si altfel!

  7. sub acoperire spune

    xxxxxx
    CENZURAT ADMIN.Identitati multiple.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate