Trei oameni au ajuns cu hipotermie la Spitalul din Târgu Neamț. Unul dintre ei a fost transferat la Piatra Neamt, în comă

0

Trei oameni găsiți înghețați de frig au ajuns la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamț, în ultimele două zile.

hipotermie-tg-neamtCel mai grav caz cu care s-au confruntat medicii este cel al unui bărbat din Țibucanii de Jos, care se zbate acum între viață și moarte.

Luni, 9 ianuarie, bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost preluat din Țibucani de un echipaj al Ambulanței și transportat la spitalul din Târgu Neamț. Din cauza gerului, se instalase hipotermia severă, pacientul fiind diagnosticat și cu „stare precomatoasă de etiologie neprecizată”, potrivit unui comunicat emis de Serviciul Județean de Ambulanță Neamț.

Medicii din Târgu Neamț spun că starea sa este gravă:

„Temperatura corpului era mică, de doar 23.5 grade Celsius. A ajuns la 27 grade, însă pacientul era în comă profundă de etiologie neprecizată. Poate fi din cauză neurologică sau din cauza hipotermiei. Nu am putut să-l investigăm până la capăt, așa că s-a decis transferul către UPU a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț”, a declarat pentru ziartarguneamt.ro dr. Florin Apostoae, managerul Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț.

Viețile celorlalți doi pacienți ajunși la spital cu hipotermie au fost salvate de medicii târgnemțeni: „Alaltăieri (n.r.- 8 ianuarie) am avut alte cazuri, pe care le-am rezolvat cu succes. Am reușit să îi încălzim și să îi stabilizăm. Un pacient a fost internat la Secția Chirurghie, cu degerături. Celălat pacient a fost internat la Infecțioase, cu sidrom febril după încălzire, fiindcă avea și o pneumopatie”, ne-a spus dr. Florin Apostoae.causes-of-hypothermia

Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii centrale a corpului sub 35 grade Celsius și poate fi ușoară (temperatura corpului între 35-32 grade Celsius), medie (temperatura corpului între 32-28 grade Celsius) sau gravă (temperatura corpului sub 28 grade Celsius), moment de la care apar și alte complicații.

La instalarea hipotermiei pot contribui următorii factori: temperaturile scăzute, haine și încălțăminte necorespunzătoare, umezeala, oboseala, alimentația insuficientă, deshidratarea și consumul de alcool (provoacă vasodilatație, conducând la pierderea de căldură).

Medicii atrag atenția că persoanele vârstnice și copiii prezintă un risc mai mare de a face hipotermie (la aceștia termoreglarea se face cu dificultate), traumatizații, alcoolicii, drogații și persoanele fără adăpost.

Prevenția este esențială și ne scutește de multe necazuri.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate