Ziua Porților Deschise la Parcul Natural Vânători Neamț

0

Vine, 8 iunie a fost Ziua porților Deschise la Parcul Natural Vânători- Neamț.

Cu acest prilej, 70 de copii au venit „acasă” la legendarul zimbru și au aflat informații despre aria protejată și despre speciile de animale care viețuiesc aici.

Participanții -preşcolari de la Grădinița Nr. 2 Târgu Neamț şi elevi ai Școlii Gimnaziale Boboiești Nr. 1, comuna Pipirig și din cadrul Centrului pentru Educație Incluzivă Târgu Neamț au parcurs pasarela suspendată la nivelul coronamentului, după care au vizitat Centrul de Vizitare al Parcului Vânători.

Sala de educație ecologică, expozițiile de fotografii vechi din zona parcului, expoziția de artă populară și Muzeul zimbrului, au fost principalele puncte de atracție.

În partea a doua a activității, sub directa îndrumare a rangerilor din cadrul Parcului Vânători, elevii participanți au parcurs traseul educativ “Pe urmele zimbrilor”, în timp ce preșcolarii au vizitat Grădina Zoologică Dragoș Vodă.

La finalul manifestării au fost oferite tuturor participanților diplome de participare, materiale promoționale și miere de albine APISILVA produsă de Direcția Silvică Neamț.

Manifestarea a fost organizată la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț, cu implicarea Ocoalelor Silvice Pipirig și Târgu Neamț din Cadrul Direcției Silvice Neamț.

sursa: facebook Parcul Natural Vânători Neamț
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate