75 de ani de la primele săpături arheologice la Cetatea Neamţ

1

logoÎn10562876_783110175052567_1286172133_o anul 1939 demarau la Cetatea Neamţ primele cercetări cu caracter arheologic. Iniţiativa şi coordonarea lucrărilor i-au aparţinut lui Ilie Minea, profesor la Universitatea din Iaşi, care, împreună cu o serie de colaboratori, a efectuat săpături arheologice în incinta monumentului medieval. Lucrările s-au desfăşurat, pentru perioade scurte de timp, între 1939 şi 1942. În prima campanie, ca şi în următoarele de altfel, accentul s-a pus pe degajarea vechilor construcţii din incinta fortificaţiei de pe Culmea Pleşu. Astfel, în cele două săptămâni din toamna anului 1939 (18 septembrie-3 octombrie), săpăturile au vizat în mod special partea sudică a cetăţii. Cu acel prilej au fost evidenţiate unele încăperi şi s-au recuperat elemente arhitectonice interesante (ancadramente de ferestre şi uşi), fiind întocmit şi un plan al zonei cercetate.

În toamna anului următor, sub directa coordonare a profesorului Minea şi a asistentului său, prof. Dumitru Constantinescu, au fost continuate investigaţiile în mai multe puncte din incinta cetăţii, în special pe laturile de sud şi de vest, fiind executate unele sondaje şi în exteriorul monumentului. Reţinem faptul că o săpătură de mici dimensiuni a fost efectuată în partea nordică a cetăţii, dincolo de şanţul de apărare, în zona în care se presupunea că a fost vechiul drum medieval. Cu acel prilej, prof. Dumitru Constantinescu a descoperit vestigii de locuire medievală şi chiar urme ale unui zid sau ale unui alt element de fortificare antropică.

După o pauză de un an, în 1942, sunt reluate săpăturile la Cetatea Neamţ, dar de lucrări s-a ocupat în special prof. Dumitru Constantinescu. 10558878_783110158385902_739286498_oObiectivul principal al campaniei respective a fost acela de a degaja toate încăperile de pe latura estică a cetăţii, fiind scoase la lumină cu acest prilej urmele monetăriei şi ale paraclisului. Nu este lipsit de importanţă faptul că în cursul acestor campanii au fost descoperite vestigii arheologice importante, care au stat la baza primei expoziţii muzeale din Târgu Neamţ, intitulată atunci ,,Muzeul Cetăţii Neamţ”. Din păcate, vremurile de război au contribuit la distrugerea acestei mici colecţii, din care s-au pierdut foarte multe obiecte, astfel că, după anul 1944, un număr restrâns de piese au mai putut fi salvate. La toate acestea s-a adăugat şi moartea profesorului Ilie Minea, în 1943, moment ce a pus capăt, pentru o perioadă, interesului pentru cercetarea arheologică la Cetatea Neamţ.

În încheiere, trebuie să menţionăm că rezultatele acestor cercetări au fost publicate sub forma unor rapoarte arheologice, în care sunt menţionate cele mai importante aspecte care au decurs din săpăturile lui Ilie Minea şi ale colaboratorilor săi. Nu în ultimul rând, este demn de remarcat că unele dintre observaţiile de atunci au rămas valabile până astăzi, fiind confirmate de surse istorice şi de cercetările mult mai temeinic realizate în deceniile şase şi şapte ale secolului trecut.

Vasile Diaconu

Sursa fotografiilor: C. Matasă, 1934; I. Minea şi colab. 1943.

1 Comentariu
  1. nina spune

    felicit autorul articolului si astept detalii asupra subiectului.Felicit si pe cei care i-au dat ocazia sa scrie aceste cateva randuri!Acest articol este un inceput bun!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate