9 Mai la Târgu Neamț

0

Miercuri, 9 mai, în fața Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț a avut loc o adunare festivă pentru a marca această zi cu triplă semnificație istorică.

În prezența Străjerilor Cetății Neamțu’ și a oficialităților locale, printre care primarul Daniel Harpa, city-managerul Geanina Fedeleș și unii consilieri locali, a fost arborat drapelul Uniunii Europene, iar mai apoi s-a intonat Imnul Uniunii Europene.

Ionuț Gugiu, directorul Casei Culturii a vorbit târgoveților despre cele trei evenimente importante petrecute pe 9 mai: Proclamarea independenței de stat a României la 9 mai 1877, Victoria  Coaliției Unite în cel de-al Doilea Război mondial la 9 mai 1945 și Ziua Europei.

A luat cuvântul și profesorul de istorie Emanuel Bălan, care a precizat că “Nu trebuie să uităm că 9 mai este o zi care trebuie să ne amintească de jertfa eroilor români, dar și a altor popoare, care reprezintă memoria vie a victoriei europene și românești.

Este bine să vorbim despre datele importante din istoria națională, pentru că există voci care încearcă să mistifice istoria. Jertfa dată  de eroii neamului în războiul de independență și în Al Doiea Război Mondial a fost mare. Datorită lor, noi astăzi existăm.  Este foarte bine să ne reevaluăm reperele istoriei, pentru că, așa cum spune un istoric român, nu există poveste mai frumoasă decât istoria.

(…) România de astăzi s-a construit pe valori, pe principii, și mai ales pe credință. După modul cum vom ști noi să marcăm Centenarul Marii Uniri, depinde și modul cum vom proiecta și imagina viitorul nostru ca națiune, cum vom construi România de mâine, iar generațiile tinerele vor învăța de la noi cum am cinstit memoria înaintașilor, ce realizări durabile am împlinit, pentru a aminti de jertfele acestora. Și ei, la rândul lor, vor duce mai departe năzuințele noastre ca neam”.

Părintele Filip a înălțat o rugăciune de mulțumire pentru toate binefacerile pe care le-a dăruit Dumnezeu neamului nostru.

Manifestarea s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Ansamblul Folcloric Ozana, coordonat de prof. Dănică Gâtlan.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate