Târgu-nemțenii vor modificarea orarului CFR din Gara Târgu-Neamț

0

A fost lansată o petiție pentru revenirea perechii de trenuri Regio 5521/5520 la mersul de tren din anul 2019-2020 (cu plecare din Târgu-Neamţ la ora 5,25) .

Inițiatorul petiției este ing. Daniel Sechesan, care ocupă și funcția de consilier local din partea PMP în Consiliul Local al orașului Târgu-Neamț.

Acesta solicită sprijinul târgu-nemțenilor pentru modificarea orarului CFR din gara Târgu-Neamț:

Vom reveni la viaţa normală de altădată, în cel mai scurt timp! Elevii  se vor reîntoarce în bănci, studenţii vor merge din nou la facultate, oamenii se vor întoarce la mobilitatea de dinainte de pandemie! Primul mijloc de transport public care pleacă din Tg. Neamț şi asigură legături de călătorie pentru Paşcani, Iaşi, Suceava, Bucureşti este trenul.

Solicităm revenirea perechii de trenuri Regio 5521/5520 la mersul de tren din anul 2019-2020 (plecare din Tg. Neamţ la ora 5,25). Acest tren asigură legături optime către:

– Bucureşti (IR 1750) cu sosire la destinaţie la ora 11.16,

– Iași (IR 1766) cu sosire la destinație la 7,16.

– Suceava (R 7601) cu sosire la destinație la ora 7,37.

Flexibilitatea este atributul oricărei entităţi economice care are în organigramă manageri de marketing, oameni orientaţi către piaţă„, precizează inițiatorul petiției.

Până la această oră, petiția a adunat 32 de semnături, primii semnatari fiind Daniel Secheșan, prof. Emanuel Bălan și prof. Ioan-Romeo Roman.

Toți cei care vor să sprijine acest demers, o pot face printr-o semnătură online, aici (click).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate