Oborul, supermarketul bătrânilor

2

Zeci de comercianți și puțini cumpărători. Așa a arătat luni, 12 ianuarie, Oborul de la intrarea în Humulești.

Chiar și pe timp de iarnă, aici vin în fiecare zi de luni mici negustori cu diverse produse de vânzare, de la linguri de lemn, până la animale crescute în gospodăriile nemțenilor. Sunt expuse pentru vânzare bice pentru cai,  saci cu grăunțe pentru găini, cazane de făcut rachiu, ceaune și multe altele. Oborul e un colț din lumea satului de altădată, unde persoanele în vârstă se simt în largul lor. Aici pot drămălui orice marfă și pot negocia prețurile.IMG_1618

Toți cei care vin să cumpere, caută două lucruri: marfă românească și prețuri mici! Clientela este formată în special din persoane în vârstă, pentru care iarmarocul pare o fereastră spre vremurile trecute.  Este și cazul lui nenea Vasile și tanti Ileana, care s-au încumetat să vină la Obor în ciuda poleiului: „Am luat niște tărâțe pentru porc și acum ne uităm după prosoape. Suntem bătrâni, mă gândesc că, dacă murim, trebuie să găsească în casă tot ce trebuie pentru înmormântare copiii, că ei nu știu mersurile”, ne lămurește tanti Ileana.

La câțiva metri depărtare, un vânătorean trecut de 50 de ani probează bicele pentru cai, produs lucrat manual de copiii comerciantului. Îl izbește puternic de pământ, să vadă dacă e rezistent, fără a verifica dacă sunt oameni în preajma lui. Îi povestește negustorului cât de nărăvaș e calul său și că se gândește să-l dea la schimb.

IMG_1611Spre ieșire, răsar munți de haine second-hand. Câteva doamne simandicoase se uită atent, să nu cumva să fie vreo gaură în puloverele de cașmir. Preferă să cumpere îmbrăcăminte la mâna a doua de aici, prețurile din magazine ținându-le departe de rafturile cu marfa frumos aranjată. Persoanele obișnuite cu săpatul printre haine second hand spun că descoperirile merită orice efort. „Am pensie de cinci milioane, nu primesc niciun ajutor de la stat, că depășesc cu 3 lei venitul minim. Cumpăr bulendre de aici pentru nepoți, că eu îi cresc. N-am bani de magazine! Vin în fiecare zi de luni în obor, dacă mă țin picioarele, de aici cumpăr tot ce-mi trebuie în casă”, ne spune tanti Maria.

Comercianții de încălțăminte și îmbrăcăminte nouă nu par a fi la fel de norocoși: „Mulți se uită, puțini cumpără. Înainte de sărbători am avut ceva vânzare, dar acum… slăbuț tare!”, ne mărturisește un negustor. Marfa, majoritatea de proveniență turcească sau chinezească, nu diferă prea mult de cea din piață sau de cea expusă pe manechinele de pe centrul orașului, dar prețurile sunt mai mici cu câteva zeci de lei.

Potrivit comercianților, vânzările au mers destul de bine în perioada sărbătorilor de iarnă, dar acum iar au intrat în declin. Frigul le dă bătăi de cap, dar se mai încălzesc din când în când cu o cană de ceai sau vin fiert. Sunt mulțumiți că beneficiază în sfârșit de o toaletă. Privesc optimiști noul an. „La toți ne este greu, dar mergem înainte. Dacă avem marfă bună și nu prostim oamenii cu prețuri ca în magazine, vânzare tot o să fie. Atâta timp cât are lumea bani să cumpere”.

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. Moise Oana spune

    Buna . Tin sa precizez faptul ca ”second -hande ” se scrie ”second-hand ” ! Eu nu vad o problema in a cumpara haine la mana a doua . In primul rand calitatea nu se compara , preturile si maii ales nu doar batranii cumpara . Eu am 22 de ani si toata viata de la second m-am imbracat. Nu vad o problema in asta , decat sa ma imbrac cu haine NOI din Dragon sau Europa sau vestita piata ,care dupa 2 spalari raman fara culori si se scamoseaza. Dar asta tine de fiecare in parte.
    Am o intrebare : aceste poze sunt puse cu acordul persoanelor? Sau fara ?
    ADMIN:
    Draga Oana, multumesc pentru lectia de engleza, dar se intampla din graba sa mai bagam si degetul aiurea pe tastatura. 🙂
    Daca mai citesti inca odata articolul, ai sa observi faptul ca nu trateaza subiectul magazinelor ” second HAND”, ci este vorba despre oborul saptamanal in care se gasesc produse ieftine si de calitate, sau aceleasi produse din magazinele cu pretentii, dar cu un pret acceptabil.
    Cat despre acordul persoanelor… sunt poze facute intr-un spațiu public … Doamne ferește să existe vreo restricție … iți dai seama cate acorduri ar trebui să cerem la un miting unde sunt 2000 de oameni 🙂 ?

  2. iqqqq spune

    Oborul este EMBLEMA ISTORICA A ORASULUI TARGU NEAMT! FARA EL….NU NE NUMEAM TARG!De sute de ani.,.avem asa ceva in oras!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate