Saşii din Târgu Neamţ

În perioada medievală, la Târgu Neamţ a existat, pe lângă majoritari, şi o populaţie săsească. Aceştia se ocupau cu meşteşugurile, dar şi cu negustoria şi agricultura.

Prima atestare documentară a saşilor la Neamţ este din 12 martie 1437, într-un document ce aminteşte de „Văraticul lui Giurgiu, unde au fost viile saşilor”. Prima statistică a saşilor la Neamţ, o avem de la abatele Quirini, din anul 1599, care ne spune în notiţele sale de călătorie, că erau 74 de familii de catolici cu 383 de suflete, aceştia având şi două biserici deservite de un preot sas.

Din relatările altor călugari minoriţi, din secolul al XVII-lea, precum Paolo Bonici, aflăm că la 1632, trăiau 35 de familii de catolici, iar la 1636, Benedetto Emanuelle Rimondi, vorbea de numai 20 de familii, care aveau o biserică de lemn, fără preot.

Date mai complexe le avem de la Petre Baksici, care vizitând Moldova la 1641, spunea că la Neamţ catolicii erau în număr de 92 de suflete, şi aveau o biserică şi un cimitir iar la 1643, călugărul minorit Bartolomeo Bassetti, afima că oraşul este locuit şi de 17 case de catolici cu 85 de suflete, având ca preot pe Sigismund polonul.

La mijlocul secolului al XVII-lea, în 1646, în timpul domniei lui Vasile Lupu, a trecut pe la Neamţ şi misionarul Marco Bandini, care vorbeşte de „vechii saşi bogaţi şi de rămăşiţele bisercii de zid”, arătând că era o biserică de lemn construită de săsoaica Sofia, în 1629 şi închinată Sfântului Nicolae.

Numărul saşilor începe să scadă, astfel că la 1691, misionarul Francesco Antonio Renzi găsea doar 5 case de catolici, târgul era pustiu, populaţia fugind în munţi din cauza oştilor poloneze şi turce, dar biserica catolică din lemn încă se mai păstra.

Cauza scăderii populaţiei catolice, ca de altfel a întregii populaţii, a fost desele epidemii de ciumă şi războaiele care au bântuit Moldova în secolul al XVII-lea.

Ultima dată când biserica săsească este amintitaă într-un document, este 6 februarie 1713, când Vasile Botezatu şi soţia sa Maria, donează Mănăstrii Neamţ pentru veşnica lor pomenire, „toată partea lor de moşie din Târgu Neamţ, cu loc de casă, pomet, locuri de vii, de ţarină, de fânaţ şi de prisăci”. Martorii au arătat locul de casă ca fiind  „de lângă biserica săsească şi de lângă Pătraşco, fiul lui Ilie Sasul”.

Documentele de arhivă dar şi mărturiile călătorilor străini atestă faptul că la Neamţ a existat o comunitate săsească provenită din colonişti veniţi încă din secolul al XV-lea din Transilvania, populaţie care din păcate a scăzut continuu, până la dispariţia sa la începutul secolului al XVIII-lea.

Prof. Emanuel Balan

Surse:

Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, vol. 1 (1384-1448), Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1975;

Călători străini despre ţările române, vol IV(1972), V(1973), VIII(1983), Editura Ştiinţifică, Bucureşti;