Dincolo de pastile și pâinea cea de toate zilele, au nevoie de hrană pentru suflet. Bătrânii noștri, de Ziua lor
1 octombrie este o zi specială pentru noi toți, tineri și bătrâni, deopotrivă. Este timpul să ne aplecăm cu respect în fața părinților și bunicilor noștri pentru tot ce au făcut pentru noi. În 1990, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a stabilit ca această zi să devină Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în semn de recunoaștere a contribuției acestora la dezvoltarea unei societăți.
Cine n-are bătrâni, să și-i cumpere
…spune un proverb românesc. În România, implicit în orașul Târgu Neamț, populația este una îmbătrânită. În urma migrației forței de muncă în străinătate, pe plaiurile țării noastre trăiesc foarte multe persoane de vârsta a treia.
Un motiv de bucurie, dar și de tristețe în același timp.
Ne-au învățat și ne învață câte zile au, prin experiența și înțelepciunea lor, că lumea în care trăim poate fi mai bună. Însă majoritatea bătrânilor trăiesc dintr-o pensie de toată rușinea. Nu puțini sunt cei care își duc singuri bătrânețile, fiindcă le-au plecat copiii în străinătate la muncă, să îngrijească bătrânii altora. Unii, cei cu pensii de 300- 400 de lei pe lună sau mai puțin, au sufletul amărât de singurătate.
Totuși, bătrânii noștri rămân optimiștii României.
La ei, tinerii găsesc consiliere gratuită și un zâmbet încrețit de vreme, dar mereu sincer. Nu te lasă niciodată să pleci cu mâinile goale. Din peticul lor de pământ, din pensia lor infimă, bunica sau bunicul mereu îți pregătește bunătăți la pachet. Nu-ți cere nimic în schimb, decât… să mai treci pe-acolo, să te vadă mai des.
Astăzi e și ziua bătrânilor instituționalizați, uitați de copii sau rămași fără familie. Multe cămine de bătrâni stau goale, pentru că sumele necesare funcționării depășesc bugetul local/ județean, iar partea de bani care ar reveni bătrânilor este deasupra posibilităților lor financiare. Mulți sunt refuzați fiindcă nu-și permit să plătească pentru viața de cămin. Nu are rost să mai vorbim despre sistemele de îngrijire la domiciliu, care sunt aproape inexistente și foarte costisitoare, mai ales când se trăiește dintr-o pensie de stat. E imposibil să nu cunoști măcar un caz în Târgu Neamț. Măcar o dată-n an, fă-ți timp câteva clipe și bate la ușa lor. Pentru ei, e de-ajuns și cinci minute să le vorbești, să le zâmbești, să le alini singurătatea.
Bătrânii târgoveți care trăiesc la limita sărăciei găsesc alinare și o masă caldă zilnic la fundații precum Omenia, dar și prin Direcția de Asistență Socială a orașului. Cei din mediul rural, deși trecuți de 70 -80 de ani, bolnavi și de obicei fără niciun sprijin din partea copiilor, nu țin cont de vârsta înaintată și-și duc traiul din produsele cultivate în grădina proprie. Însă, mai presus de hrană și pastile, au nevoie să-și alimenteze sufletul, cu iubirea copiilor, a nepoților, a strănepoților, ori a simplilor străini cu suflet mare, care le bat în poartă din caând în când.
Bătrânii noștri, bătrânii nimănui
În fiecare zi, pe străzile din Târgu Neamț, vezi bătrâni necăjiți stând pe o bordură, cu o trăistuță învechită lângă ei. Nu cerșesc, nu înjură, nu te asaltează cum o fac cei de etnie rromă. Se uită cum trec oamenii pe lângă ei, grăbiți parcă de timp și de grijile cotidiene. Poate primesc un covrig cald sau un leu să-și cumpere o pâine. Zic Bogdaproste, Dumnezeu să-ți dea sănătate. Și îți spun din inimă, fără să te întrebe de ce nu le dai mai mult.
În Târgu Neamț, majoritatea persoanelor de vârsta a treia locuiesc singure, copiii și nepoții fiind plecați în străinătate. Poate primesc bani de la ei, dar asta cu siguranță nu compensează singurătatea de zi cu zi. Stau seara lângă telefon și așteptă să fie sunați. Ies la poartă și speră să treacă un cunoscut, ca să vorbească cu cineva măcar o dată în zi. Asta după o viață muncită, după o educație aleasă dată copiilor, după sacrificii făcute peste limita posibilităților ca să le fie mai bine urmașilor.
Se cuvine să le dăm respect, să le fim alături. Nu doar azi, de Ziua Internațională a Vârstnicilor, ci în fiecare zi în care putem profita de prezența lor. Timpul trece și ne va fi dor de ei. De ce să regretăm mai târziu, dacă putem face ceva acum?!
Andreea Trăsnea