Conferința Națională „ECOTurismul- strategii de dezvoltare la nivelul judeţului Neamţ”

0

Joi, 27 septembrie, la Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamț a avut loc conferința națională „ECOTurismul- strategii de dezvoltare la nivelul judeţului Neamţ”.

Organizat de Asociația „Ținutul Zimbrului” în cadrul proiectului „EcoTurismul – o perspectivă pentru județul Neamț” pentru care s-a obținut finanțare de la Consiliul Județean, evenimentul a fost unul de informare și conștientizare a avantajelor pe care le avem datorită naturii ce ne înconjoară și a culturii și tradiției încă vii.

Numeroși specialişti din domeniile administrație, turism și cultură au discutat despre importanţa promovării turistice, beneficii si infrastructura de care este nevoie pentru a creşte satisfacţia turiştilor, dar şi a localnicilor. Îi amintim aici pe:

  • Carmen Chasovschi (conf. univ. dr. la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Director al Centrului de Resurse și Cercetare în Turism) – “Managementul destinaţiei turistice. Între vis şi realitate
  • Sebastian Cătănoiu (Director Parcul Natural Vânători – Neamţ) – “Natura şi oameni
  • Viorela Chiper (Manager destinaţie eco-turistică Ţinutul Zimbrului) – “Ţinutul Zimbrului – Trăind legenda
  • Eugenia Niculescu (profesor Colegiul Tehnic Ion Creangă Tîrgu Neamţ) – “Ecoturismul din perspectiva elevului”
  • Ana Maria Apopei şi Ioana Ignat (specialisti fonduri nerambursabile Primăria Tîrgu Neamţ)  – “Grădina lui Ştefan”
  • Ana Filip (profesor coordonator Club Green Impact Răuceşti) – “Clubul Green Impact Răuceşti
  • Ionela Brănişteanu (Manager Asociaţia Ansamblul Ozana)  – ”Folclorul autentic în Ţinutul Zimbrului”
  • Mona Ţigănuş (Director executiv, Direcţia de Dezvoltare Turistică, CJ Neamţ) – “Ecoturismul – promotor al dezvoltării turistice a judeţului Neamţ
  • Lăcrămioara Beilic (Director executiv Asociaţia pentru Turism Bucovina) – „APT Bucovina. Bune practici la 18 ani de funcţionare”
  • Mişu Chiruc (Vicepreşedinte ANTREC România, Preşedinte ANTREC Neamţ) – “Turismul experimental – Schimb internaţional de bune practici”
  • Rocsana Josanu (Director Direcţia Judeţeana pentru Cultura Neamţ) – “Arhitectura tradiţională din Ţinutul Zimbrului – o posibilă resursă de dezvoltare locală”
  • Ciprian Bârsan (consilier local oraşul Tîrgu Neamţ) – “Bison Land 360”


Asociația „Ținutul Zimbrului” este organizația care realizează managementul destinației ecoturistice Ținutul Zimbrului,  împreună cu Administrația Parcului Natural Vânători Neamț și autoritățile locale din Târgu Neamț, comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani și Vînători Neamț.

Ținutul Zimbrului este una din cele patru destinații ecoturistice certificate la nivel național încă din anul 2016. În anul 2017 a fost inclusă în topul destinațiilor sustenabile din lume la evenimentul din Cascais, Portugalia, iar în anul 2018 a primit premiul al II-lea la nivel mondial în ceea ce privește natura și viața sălbatică, la Târgul de Turism Internațional de la Berlin.

Conferința a fost organizată în cadrul proiectului „EcoTurismul – o perspectivă pentru județul Neamț” finanțat de către Consiliul Județean Neamț.

Andreea Trăsnea

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate