CASA FAMILIEI CREANGĂ DIN HUMULEȘTI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Despre felul cum arăta și cum se păstra casa din Humulești a familiei Creangă există câteva mărturii pe care le vom sintetiza în rânduirile următoare.

Într-un articol al lui C. Stan, din anul 1921 se menționa, în legătură cu acestă casă, că era ,,… prizărită, cu tinda lipită pe jos, cu ,,casa mare” mirositoare de rozmarin şi sânziană, cu cămara plină de buclucuri de-ale casei, între care se văd şi sucala şi roata de tors”.

O altă descriere a casei şi a unor secvenţe din interiorul acesteia o putem întâlni şi în scrierile lui Vladimir Streinu, care s-a documentat în satul natal al lui Ion Creangă şi care a lăsat următoarele consemnări: ,,Întoarsă cu spatele la drum, împotriva crivăţului, era o locuinţă tipic humuleşteană, cu acoperiş de draniţă, cu două ferestre mici în faţă şi una în laterală, cu pereţi humuiţi, şi prispă dând în ogradă, îngustă însă cât să nu iasă de sub streaşină. Ca încăperi avea în stânga o tindă cu vatră şi horn, din care se intra la dreaptă într-o odaie mai largă; aici, soba oarbă şi cuptiorul de iarnă, o încălzeau de la vatra din tindă, huma de pe pereţi şi de pe jos, ca şi tavanul de şipci şi grinzi o întunecau de-a binelea chiar ziua, iar laviţele de pe lângă pereţi, încărcate la capete de zestrea Smarandei, precum şi meşteşugurile casnice, furca de tors, vârtelniţa, sucala şi războiul, îi copleşeau spaţiul oricât de încăpător”.

Mai tîrziu, în 1936, Nicu Nohai atrăgea atenţia asupra profundelor schimbări petrecute în casa părintească a marelui povestitor, aşa cum se desprind din paragraful de mai jos:

,, Nu mai există <<stâlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt>> evocat cu atâta zâmbet de pana marelui povestitor, nici cămara care-i strângea pe toţi sub aripa focului plăcut.

Ferestre mari au înlocuit pe cele mici de altă dată. Tendinţa de a corespunde modei, a ciuntit un lucru ce era valoros pentru noi, numai în starea lui bătrânească. Stai şi priveşti la toate părţile odăii. Un parfum de tei şi busuioc uscat – mireasma zilelor bătrâne – porneşte din colţuri. Covoare întinse pe pereţi, fotografii şi un tablou cu o serie de absolvenţi ai seminarului din Iaşi, printre care e şi Creangă – singurul obiect mai vechi – sunt lucrurile ce-ţi izbesc privirea. Încolo totu-i prefăcut, totu-i banal şi comun”.

Desigur, toate aceste informații sunt confirmate și de unele ilustrate poștale și fotografii care înfățișează aspectul exterior și interior al casei din Humulești.

Roxana Diaconu