Coaja de ou, transformată în operă de artă

0

IMG_2486Pe meșterul popular Irinel Parasca l-am cunoscut la Școala nr. 2 “Grigore Ghica Vodă” din Târgu Neamț. Venise împreună cu soția sa, Ana Maria, tocmai din Gura Humorului, să-i învețe pe elevii târgnemțeni tainele picturii pe suporturi neconvenționale.

Fost învățător, Irinel Parasca (35 ani) a absolvit Colegiul de Franceza, a lucrat într-un magazin de artizanat din Milano, iar acum se dedică picturii. “Pictez de la trei ani, am început cu pereții casei. Bunicul meu e sculptor în lemn, dar eu m-am regăsit mai mult pe partea de pictură”, spune meșterul popular.

Ouăle încondeiate, dar și iconele sale, pictate pe coji de ouă, sticlă, piatră de râu sau lemn sunt la mare căutare, mai ales în preajma sărbătorilor pascale.

Îndemânare și imaginație

… sunt două calități care nu pot lipsi din bagajul unui meșter popular specializat în arta tradițională de încondeiere. Irinel Parasca transformă ouă fragile de rață, gâscă sau strut în eterne valori tradiționale. Meșterul popular folosește tehnica închistririi cu ceară din zona Paltin, Moldovița, dar și cea din Poiana Stampei.

“Este o tehnică veche. Ceara se folosește pentru a proteja culorile. Ce vedeți alb pe aceste ouă e culoarea coajei. Încondeierea se face cu chișița, iar pe ou se reproduc diferite modele. Motivele de pe un ou încondeiat au evoluat de-a lungul timpului. Drumul vieții, cu suisuri și coborâșuri a rămas unul dintre motivele esențiale, dar tehnica a avansat. Contează foarte mult cum este lucrat, contează detaliile făcute. Dacă ești maestru, îti ia vreo 4 -5 ore să încondeiezi un astfel de ou”,  explică Irinel Parasca.

Coaja de ou, transformată în operă de artă

În atelierul de la Voroneț, meșterul pictează sfinți și motive religioase. Cu multă măiestrie și migală, Irinel Parasca lucreză timp de două- trei zile pentru a îmbrăca coaja unui ou de strut în icoană bizantină. Prețul unui astfel de ou este în jur de 300- 500 lei, în funcție de complexitate. “Când am început să pictez pe ou de strut, în 1998, lucram în învățământ. Oul de strut se cumpăra cu echivalentul unui salariu de-al meu. Acum sunt la îndemâna fiecăruia, dacă vor să încerce”, spune meșterul de la Voroneț.

Alături de ouăle încondeiate, cele de struț, împodobite cu pictură bizantină sunt foarte căutate și apreciate atât de români, cât și de străini, mai ales în Occident. Au ajuns în Florenta, Milano sau Hamburg, ba chiar și fostul președinte al României, Traian Băsescu a achiziționat unul.

IMG_2497

Dintre toate exponatele aduse de meșter la Târgu Neamț, pictura din interiorul unui ou de struț ar impresiona pe oricine: ”Vedeți aici un ou pictat cu scena Nașterii Domnului în interior. Este ideea de grotă, din acest motiv se potrivește cel mai bine Nașterea Domnului. Mai am de lucrat, încă nu este gata”.

 “Sunt oameni care pictează foarte frumos, dar stau acasă și mulg vaca”

 Din păcate, nu mulți români au grija păstrării tradițiilor specifice neamului românesc.

“Sunt mulți români care nu-și fructifică talentul. În străinătate ar fi foarte apreciați. La ei, tradițiile au dispărut, nu le vine să creadă că sunt pictate manual. Eu îmi dau silința, mă țin strâns de tradiția românească, ca să nu o pierdem și noi”, spune Irinel Parasca.

Spre deosebire de alte țări europene, unde arta încondeierii s-a pierdut cu timpul, acest frumos obicei are încă șanse de supraviețuire în România, datorită meșterilor populari precum Irinel Parasca. Cu dăruirea și talentul lor, cu susținere și apreciere din partea noastră, această artă poate atinge cele mai înalte culmi, prin tehnica veche îmbinată cu puțină îndrăzneală, materialele utilizate, simbolistica motivelor și perfecțiunea manoperei.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate