COMUNITĂŢI MEDIEVALE TIMPURII ÎN DEPRESIUNEA NEAMŢ

0

logo

com med timp 2Târgu Neamţ şi vecinătăţile sale dispun de câteva obiective reprezentative pentru perioada clasică a evului mediu şi este suficient să amintim Cetatea Neamţ şi o serie de mănăstiri din împrejurimi. Cu toate acestea, în Depresiunea Neamţ s-au descoperit şi urme de locuire specifice comunităţilor medievale timpurii, datate în a doua jumătate a mileniului I p. Chr. Importanţa acestor vestigii este cu atât mai mare cu cât în zona submontană sunt destul de rar atestate. Până în prezent, mărturii medievale timpurii cunoaştem la Vânători-Neamţ şi la Târpeşti. Dacă în cea din urmă locaţie au fost descoperite urmele unor colibe, la Vânători-Neamţ au fost cercetate două locuinţe parţial adâncite. Acesta aveau formă rectangulară, cu colţurile rotunjite. La Târpeşti au fost surprinse şi urmele unor vetre de foc.  Din păcate, inventarul locuinţelor era unul destul de sărăcăcios, fiind reprezentat în special din ceramică fragmentară, lucrată cu mâna. Au mai fost găsite şi fusaiole de lut, care pot fi puse în legătură cu meşteşugurile casnice, precum şi bucăţi mici de zgură de fier.com med timp 1

Pe baza trăsăturilor morfologice şi decorative ale materialului ceramic din cele două situri arheologice se presupune că avem de a face cu locuiri din perioada sec. VI-VIII p. Chr. La o privire de ansamblu, şi urmărind vestigii similare într-un areal mai cuprinzător, putem bănui că aceste comunităţi au ajuns în Depresiunea Neamţ venind dinspre est, cel mai probabil din bazinul râului Moldova.

Dr. Vasile Diaconu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate