Conferinţa finală a proiectului „Stăjerii Cetăţii Neamţ”

0

IMG_0183Proiectul initiat de Fundatia Culturala „Ion Creanga” a ajuns la final. Principalele obiective ale proiectului au fost promovarea valorilor istorice locale prin ritualuri si infiintarea unei garzi de onoare la Cetatea Neamt.  ”Dupa sase luni de munca, membrii Fundatiei Culturale „Ion Creanga” au reusit sa puna in aplicare un gand frumos si anume acela de a crea o garda de onoare la Cetatea Neamt, formata din strajeri. Pe parcursul proiectului am reusit sa investim banii, pe care i-am primit de la Consiliul Judetean, in vestimentatia strajerilor cetatii, in armele lor si in ceea ce priveste promovarea lor, deoarece in aceasta vara ei au fost de trei ori in ucenicie, la diverse activitati in tara. De exemplu, au fost la Festivalul Medieval de la Sighisoara, la Festivalul Medieval de la Ardud, si in alte locuri, unde Liviu Pancu, regizorul care s-a ocupat de pregatirea acestui corp de strajeri i-a promovat si i-a sprijinit in ceea ce priveste ritualul, pe care ei au trebuit sa-l prezinte in Cetatea Neamt. Acest proiect este un proiect de suflet. Strajerii jumatate sunt elevi, jumatate studenti, au venit si au promovat Cetatea Neamt din dragoste pentru ceea ce inseamna comunitate pentru orasul Targu Neamt”, a declarat managerul de proiect, Elena Preda. In deschiderea festivitatii, un artist din comuna Vanatori, a expus in interiorul zidurilor cetatii un bust sculptat cu reprezentarea Domnitorului Moldovei: ”In ipostaza actuala, Stefan cel Mare – am incercat sa surprind demnitatea si darzenia acestui inalt Domnitor. Un adevarat simbol al Moldovei si al crestinismului, o piatra de hotar, un zid de aparare contra invaziilor. Am vrut, totusi, sa imbin latura neobaroca intr-o transpunere usor realista pentru a ilustra cat mai bine trasaturile si caracterul acestui domnitor” – a prezentat artistul Mihai Cosmin Iasesin.  Printre invitati, au participat la Conferinta proiectului „Strajerii Cetatii Neamt” si o parte dintre consilierii locali, printre care binecunoscutii Doinel Boca si Misu Campeanu. ”Am avut alaturi de noi si sprijinul orasului Targu Neamt, atat un sprijin moral cat si la nivel pecuniar, deoarece ne-au promovat copii, au reusit sa-i premieze pentru activitatile acestora. Bineinteles, prietenul nostru, domnul director al Complexului Muzeal Neamt, a fost alaturi de noi, deoarece toate activitatile s-au desfasurat la Cetatea Neamt. Alaturi de noi au mai fost prieteni din alte fundatii. De exemplu, am lucrat foarte bine cu membrii din Asociatia Mestesugareasca „Nemteanca”, pentru ca acolo am reusit sa creem ceea ce inseamna vestimentatia strajerilor. Apoi, armele au fost create prin grija domnului Bazil Stan. Acest proiect a fost un succes din punctul nostru de vedere” – a mai declarat managerul de proiect, Elena Preda. Spre onoarea initiatorilor si bucuria vizitatorilor, corpul strajerilor de la Cetatea Neamt nu se desfiinteaza odata cu incheierea fastuoasa a ineditului proiect: ”Astazi vom incerca sa negociem o preluare a acestei garzi, de catre Primaria orasului si Consiliul Local si bineinteles Complexul Muzeal Neamt pentru ca, in Cetatea Neamt incercam sa avem baza pentru garda cetatii. Aici isi vor gasi armele, aici vor fi toate activitatile lor iar coborarea in urbe, se va face doar la evenimente speciale. Activitatea strajerilor se va desfasura pe perioada estivala. Vor lua vacanta pana la 1 iunie, iar apoi cand studentii nostri vor veni acasa, cand adolescentii vor dori sa-si programeze din nou activitati la cetate, ii asteptam cu drag. Sunt voluntari, sunt foarte determinati si toate actiunile lor sunt pentru mine o surpriza” – a marturisit Elena Preda. La eveniment au fost invitati cinci profesori de istorie, printre care indragitul prof. Vasile Vranceanu, profesori de romana, muzeografi si reprezentanti ai Primariei Targu Neamt. Evident, tema conferintei a fost legata de  Cetatea Neamt, ca reper in cultura romana. Prin expunerile invitatilor, s-a incercat evidentierea semnificatiei Cetatii Neamt din punct de vedere istoric, in literatura romana, in arta plastica, dar si in artele vizuale. Un moment special, in cadrul conferintei, a fost oferit de arheologul Vasile Diaconu, prin dezvaluirea unor informatii si imagini din mormintele medievale, descoperite in preajma Cetatii Neamt: ”In preajma Cetatii Neamt au fost identificate 12 morminte, dintre care pentru 7 dintre ele cercetate de noi, avem informatii concludente. Intr-un singur caz se observa suprapunerea a doua morminte., ceea ce ne arata ca respectivul spatiu funerarIMG_0203 a fost utilizat o perioada mai mare de timp. E greu de spus in acest moment ce interval de timp a fost alocat acestui spatiu funerar. Scheletele sunt orientate dupa ritul crestin, est-vest cu mici abateri” – a deconspirat arheologul Vasile Diaconu. Informatiile consistente si intresante despre realitatea acelor vremuri demult apuse, alaturi de ceaiul fierbinte oferit de gazda evenimentului, au reusit sa mentina interesul invitatilor fata de istorie pana la final si sa ignore frigul care ”domnea” – de aceasta data – in Sala Tronului. In incheierea festivitatii, din ceea ce au invatat in aceasta vara, strajerii au pregatit un moment special la sfarsitul conferintei. O mica sceneta de lupta, in care ”ostenii” moldoveni au dat dovada de curaj si sacrificiu.

Viorela Gherasim

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate