Controale si sfaturi de la OPC

0

      În perioada 01.04 – 11.04.2014, în judetul Neamţ, s-au desfăşurat un nr. de 26 acţiuni de control, urmărindu-se modul in care sunt respectate prevederile legale referitoare la conformitatea, etichetarea ,prezentarea, publicitatea  la comercializarea peştelui si a preparatelor  din peşte preambalate precum si a  conservelor din peste.

Controalele s-au desfăşurat cu prioritate la unităţile distribuitoare reprezentative pentru produsele din grupa peştelui oceanic congelat, peste proaspăt şi al derivatelor din peşte, în pieţele agroalimentare din Piatra Neamţ, Roman, Tg. Neamt  şi în unităţi alimentare din mediul urban şi rural.

                La un numar de 24 operatorii economici  verificaţi s-au constatat abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor .

 1. In ceea ce priveste conformitatea produselor comercializate, in magazinele de pe teritoriul jud Neamt nu s-a constatat comercializarea de loturi de peşte proaspăt sau congelat achiziţionate de la surse neautorizate. In 4 situatii etichetarea acestor produse nu respecta obligatia de a mentiona provenienta lor. De asemenea, nu s-au constatat situaţii în care ambalajele să fie deteriorate, dezlipite, deformate – ceea ce ar putea să ducă la deprecieri ale conţinutului. Aprovizionarea cu peşte sau/şi produse derivate din peşte se face de către producători sau distribuitori, pe masura vanzarii, cu mijloace de transport autorizate, dotate  şi întreţinute corespunzător. Toate spaţiile în care se comercializează peşte (congelat, proaspăt, refrigerat şi produse pe bază de peşte ) sunt destinate practicării acestui gen de activitate, magazin tip pescărie, Cherhana , dotate conform cerinţelor legale în vigoare cu respectarea lanţului frigorific şi a fluxului tehnologic.

Depozitarea peştelui în stare proaspată  se face pe pat de fulgi de gheaţă şi acoperit cu gheaţă (majoritatea operatorilor verificaţi au în dotare aparate pentru produs fulgii de gheaţă).

 2. Referitor la informarea consumatorilor, desi actiunile de verificare se succed anual  si ori de cate ori este sesizat un aspect ce contravine prevederilor legale, controalele au evidentiat existenta unor nereguli :               a) comercializarea de peste si derivate din peste cu abateri de marcare fata de prevederile HG nr. 106/2002 –

                – “trunchi merluciu congelat “ de provenienta Norvegia, ambalat in brichete de 20kg , comercializat fara a oferi informatiile necesare intrucat au fost aruncate ambalajele si nu au fost pastrate  etichetele;

                – “Icre sarate de Hering – fara  elemente de identificare, denumire producator, data durabilitatii minimale;

                – “macrou şi cod în stare congelată”   ( brichete congelate a 20kg ) la care au fost aruncate ambalajele originale din lipsa spatiului de depozitare a acestora , produsele fiind depozitate în spatiile frigorifice fara a fi separate pe sortimente  – ceea ce nu mai permite o identificare exactă a lotului şi a caracteristicilor esenţiale ale produsului;

                –  “carne peste tocata  congelata ” , comercializata fara a avea inscrisa provenienta produsului ;

                – “sortimente de peste afumat” , ambalat in caserole de 800 g care nu au  etichetare cu toate informatiile utile consumatorilor în limba română (denumirea exactă a produsului, condiţii de pastrare, data durabilităţii minimale) ;

                – “macrou congelat” de provenienta Norvegia, la care pe ambalaj  nu sunt inscrise informatii privind zona de captura si calibrul produsului , iar putinele informatii nu sunt traduse in limba romana;

                – peste proaspat, diverse specii, pentru care nu sunt oferite informatii cu privire la data limita de consum iar pentru speciile import nu sunt informatii cu privire la zona de captura;

                – “Langustine congelate”, preambalate, provenienta Olanda, la care lipseau date de identificare producator/distribuitor si nu erau traduse in limba romana lista ingredientelor si mentiunea  “contine sulfiti”;

                – “Lapţi hering congelati “– eticheta de prezentare nu continea mentiunile obligatorii ”produs congelat” si  “A nu recongela dupa decongelare”;

                – conserve de “ caracatita in ulei”  cu inscrisuri de dimensiuni exagerat de mici, ilizibile;

                – in 4 situatii s-a constatat comercializarea de peste congelat vrac, denumit doar “macrou” – de provenienta necunoscuta .

b) nerespectarea prevederile legale privind obligativitatea afisarii preturilor la produsele preambalate concomitent pe unitatea de masura si pe unitate de vanzare (corespunzator cantitatii preambalate)

 Pentru neregulile constatate  s-au aplicat 7 avertismente şi 16 amenzi contravenţionale în valoare totală de 35.000 lei, a fost dispusa masura opririi temporare de la comercializare a  cantităţii de 367  kg  peşte si produse din peste, in valoare de 4683,0 lei

 SFATURI PENTRU CONSUMATORI

– La cumpararea pestelui si produselor din peste proaspete (refrigerate/congelate) acordati atentie deosebita aspectului exterior al produsului pentru a va forma o prima apreciere asupra gradului de prospetime al produsului ;
– Nu achizitionati produsele la care suprafata este mazguita, lipicioasa, deshidratata, cu pete de mucegai, produse cu miros si culoare modificate, aspect de vechi, etc. ;
– Urmariti modul de etichetare al pestelui si produselor din peste si nu cumparati produse preambalate neetichetate;
– Refuzati sa cumparati peste si produse din peste pentru care aveti indoieli privind gradul de prospetime, calitatea si modul de informare prin etichetare;
– Refuzati sa cumparati peste si produse din peste preambalate pe ale caror etichete nu este inscrisa data durabilitatii minimale/ data limita de consum sau daca aceasta este modificata sau depasita;
– La cumpararea pestelui si produselor din peste, solicitati  si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs;
– Nu cumparati peste si produse din peste din locuri neautorizate ; comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea.

Comisar Sef Adjunct,

Ec. Vlad Ciurea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate