1 iulie vine cu o veste bună și patru rele

2

De marți, 1 iulie, salariul minim pe economie va crește. Vestea bună este umbrită de un nou val de scumpiri.

Salariul minim brut din România va fi 900 lei, cu 50 lei mai mult decât până acum. Este a doua majorare din acest an, după cea de la 1 ianuarie, când, în loc de 800 lei, salariul minim s-a ridicat la 850 lei.

Cum această mărire trebuia oarecum echivalată cu prețurile, astfel încât nivelul de trai să rămână același (50 de lei în plus e deja prea mult!?), tot de la 1 iulie se scumpesc gazele, electricitatea și amenzile rutiere.

Consumatorii casnici vor scoate din buzunar cu 2,5% mai mult pentru factura de gaze naturale. În cazul consumatorilor industriali, majorarea este mai mică (1,5%). Scumpirea este cauzată de conflictul dintre Rusia și Ucraina, după cum a declarat Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Și energia electrică se scumpește, din cauza taxei pe stâlp. ANRE va recunoaște în facturi costurile Hidroelectrica și Nuclearelectrica cu impoziturile pe construcțiile speciale, de 1,5% din valoarea construcției. Deși nu s-a menționat încă prețul final, se estimează o creștere între 1,4% și 2,4%.

Și cum lucrurile funcționează ca un domino, cel mai probabil aceste scumpiri vor atrage prețuri mai mari la alimente.

O dată cu mărirea salariului, cresc și amenzile rutiere,  deoarece punctul de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. Așadar, cea mai mică amendă pe care o poate primi un șofer va fi de 180 lei de la 1 iulie (un punct de amendă va valora 90 lei). Schimbările legislative care limitează numărul de ore pe care instructorii le pot face zilnic determină și scumpirea școlilor de șoferi.

Ca să micșorăm nițel diferența dintre veștile bune și veștile proaste pe care ni le aduce luna iulie, menționăm că vor scădea tarifele de roaming în UE, pentru telefonia mobilă și internet mobil.

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. nicu spune

    Neinteresanta reducerea asta cu roming.ul ,pentru ca cine are de vorbit afara da un simplu bip si e sunat de afara la niste preturi sub sub ce practica smenarii de operatori de pe la noi.
    Au venit „investitorii” de telefonie mobila pe o piata in mare „foame”de telefonie si profita de naivitatea romanului cu suprapreturi ..ca sa.si faca ei ranza mare si sa se laude, gen orange, cu profituri de sute de milioane de euro pe an .
    Ala e un profit facut exclusiv pe naivitatea romanului care ii e lene sa caute alternative. Mai ales a moldoveanului. Pentru ca in restul tarii sunt majoritatea cu alti operatori. Doar moldoveanu a ramas fidel orange.ului care practica cele mai mari preturi.
    Eu am ales alternativa -rds.ul , ce au preturile cele mai bune , cu net inclus , minute etc etc si cu acoperirea cea mai buna datorita parteneriatului cu vodafone.
    Nu le fac reclama . Dar tot timpul am laudat alternativa ( in orice sector de afaceri) care a venit cu preturi decente. Mai ales ca suntem o tara cu venituri mult prea mici, fata de altii ce practica niste preturi mici dar cu venituri mari.
    Ma bucur ca exista alternativa-concurenta , tocmai pentru a le mai da peste nas celor care doresc un castig bazat mai mult pe naivitate, si sa revina cu picioarele pe pamant , cu preturi decente.
    Asa ca oameni buni cautati alternativele si nu va lasati dusi de nas de mai mari samsari ce profita de naivitatea voastra.

    1. nicu spune

      Inca o completare, daca imi este permis.
      Aveti grija la numerele de telefon (chiar daca par din aceeasi retea , multe din ele sunt portate pe alte retele) si chiar daca aveti 2000 de minute in retea , e posibil sa va treziti cu sume lipsa din credit sau sume adaugate la abonament.
      Sunt patit si tocmai de aceea am cautat o alternativa care sa.mi ofere minute indiferent pe ce retea sun. Chiar si pe cele din strainatate.
      Daca intr.un timp ti se comunica, atunci cand sunai la un numar portat, ca acesta e din alta retea, smenarii au scos aceasta informare la inceput de apel tocmai ca sa ..profite de naivitatea romanului.
      Si uite asa ..pic cu pic se face mult, si aduna in buzunarul „afaceristilor”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate