Destinul unui general nemţean – Mihai I. Buttescu

În trecutul nostru mai îndepărtat sau mai apropiat există personalităţi militare care au rămas în mentalul colectiv, dar şi altele peste care s-a aşezat uitarea, ceea ce creează un anumit dezechilibru istoric. Fiecare dintre cei care, într-un fel sau altul, au slujit haina militară, de la simplul soldat până la generalii de seamă, merită să le fie cunoscută contribuţia, dar, şi mai important, nu trebuie niciodată uitaţi.

Un exemplu de neuitare îl constituie şi istoria generalului Mihai I. Buttescu, un ilustru instructor şi comandant militar al armatei române din primele decenii ale sec. XX.

Mihai Buttescu s-a născut la 3 noiembrie 1878, la Agapia, ca fiul al Smarandei Butescu şi al preotului iconom stavrofor Iancu Butescu de la M-rea Agapia.

Şi-a petrecut copilăria la Agapia, apoi a făcut clasele primare la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ.

În 1889, a fost înscris la Liceul Naţional din Iaşi, iar după cinci ani intră la şcoala fiilor de militari din acelaşi oraş. Susţine apoi examen de admitere la Şcoala de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti, iar faptul că a fost printre primii admişi i-a asigurat dreptul de a se înscrie la o şcoală militară din Germania. Astfel, în 1899 este admis şi va absolvi cursurile şcolii de război din Anklam.

În 1901 se întoarce în ţară şi devine sublocotenent la compania I, în Batalionul 2 Vânători de gardă ,,Regina Elisabeta”, care era dislocat în garnizoana Constanţa.

Înzestrat cu un bagaj valoros de cunoştinţe şi având experianţa şcolii germane, publică o serie de lucrări necesare instrucţiei militare. Îngrijorat de dotările armatei române şi preocupat de mărirea puterii de foc a infanteriei, căpitanul Butescu (avansat în 1909) face demersuri pentru a se aduce din Germania echipament militar performant.

Prin opera sa publicistică, ofiţerul Mihai Butescu şi-a adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea şi diversificarea fondului de regulamente şi instrucţiuni necesare pregătirii cadrelor şi trupelor, dar mai ales la dezvoltarea gândirii militare româneşti din acea perioadă. Participă la cel de-al Doilea Război Balcanic şi se declară mulţumit de intervenţia românească afirmând: ,,noi am făcut un război de adevărată artă militară: cu minimum de pierderi şi în minimum de timp, am obţinut sfârşitul războiului a cinci state care luptau de patru ani”.

Odată cu izbucnirea conflagraţiei mondiale, căpitanul Butescu va fi în permanenţă implicat în tot ce însemna comandă şi instrucţie militară. În 1916 este avansat la gradul de maior şi tot în acel an, după intrarea României în război, participă la luptele din zona Bran-Şercaia-Grid-Cincu-Rotbav în fruntea Batalionului II din Regimentul 2 vânători de gardă ,,Regina Elisabeta”.

În 1917, locotenent-colonelul Butescu va crea cu trupele sale prima breşă în dispozitivul inamic pe baza căreia se va dezvolta ofensiva de la Mărăşti, a armatei a II-a a generalului Averescu. Pentru succesul obţinut atunci, Regele Ferdinand a decorat drapelul Regimentului 2 vânători de gardă ,,Regina Elisabeta” cu Ordinul ,,Mihai Viteazul”.

Într-un context mai puţin favorabil, Mihai Butescu demisionează din Armată şi se dedică afacerilor şi politicii; intră în Liga Poporului şi este ales în două legislaturi senator de Neamţ şi apoi senator al oraşului Bucureşti şi judeţul Ilfov din partea Partidului Poporului.

În perioada 1939-1941 colonelul Butescu este concentrat şi asigură, cu unele întreruperi, comanda Regimentului 3 ,,Olt” cu garnizoana la Slatina. După război a fost avansat la gradul de general în retragere. Deşi a fost căsătorit de două ori, nu a avut urmaşi, iar în decembrie 1963 a trecut la veşnicie, fiind înhumat în cimitirul Mănăstirii Agapia.

Aşa cum aminteam şi la început, activitatea şi pregătirea militară a lui Mihai Buttescu sunt confirmate de cele 10 lucrări publicate spre folosul instrucţiei armatei române, dar mai ales prin prisma memoriilor sale. Acestea au fost de curând publicate de către comandor (r.) Gh. Vartic[1].

Dr. Vasile Diaconu

[1] Informaţii preluate din volumul M. I. Buttescu, Vânătorii reginei Elisabeta, ediţie îngrijită de comandor (r.) Gh. Vartic, Bucureşti, 2012.