Este șansa ta să devii polițist! Un singur an de studiu, înscrieri până pe 5 decembrie

4

Dacă întotdeauna ți-ai dorit să fii polițist, dar până acum ți s-a părut că e prea complicat sau nu-ți este accesibil, acum e șansa ta!

Mulți sunt atrași de meseria de polițist. Unii pentru că simt nevoia de a ,,face dreptate” sau pentru a apăra alți oameni, alții pentru că simt nevoia să-și disciplineze viața și caută o stabilitate și responsabilizare. Dacă ai cochetat cu ideea de a fi polițist, află că, în perioada 13 – 21 ianuarie 2018, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca vor organiza concurs de admitere pentru o nouă promoție de elevi.

Durata studiilor de această dată este de 1 an.

Pentru o carieră în Poliție, poți candida pe 1.300 de locuri (dintre care 16 locuri speciale pentru rromi și 10 pentru minorități) la școala din Câmpina și 300 de locuri (dintre care 6 sunt locuri speciale pentru rromi și 3 pentru minorități), la școala din Cluj-Napoca.

Până pe 5 decembrie, toți cei interesați se pot la sediul inspectoratelor de poliție județene sau la Poliția Capitalei, în funcție de reședința sau domiciliul fiecăruia.

În prima săptămână de înscrieri, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost înregistrate 12 cereri din parte celor care își doresc o carieră în Poliția Română.

Puteți găsi toate condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și actele care sunt necesare la înscriere aici:

https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2018.Probele pe care le vei susține, tematica și bibliografia sunt afișate, atât pe site, cât și pe pagina de facebook a Poliției Române.

Persoanele interesate să participe la concursurile organizate în vederea admiterii în unităţile de învăţământ postliceal din cadrul M.A.I. . trebuie să se prezinte la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamț (str. Eroilor nr. 16, Mun. Piatra Neamț, jud. Neamț), pentru îndrumare şi înscriere în perioada 23.10.2017 – 05.12.2017 de luni până vineri, între orele 10.00-14.00.

 

sursa: IPJ Neamț

4 Comentarii
  1. maria bordeanu spune

    ce studi trebuie sa aiba canditatu va rog sami raspundeti

    1. Andreea Trăsnea spune

      Liceu, cu diploma de bacalaureat

  2. Lazar Gheorghe spune

    Cu diploma de 10 clase nu se poate inscrie?

  3. Tanasă Lucian Ovidiu spune

    Vîrsta maximă?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate