Expoziție Laurențiu Dimișcă la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”

0

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț, vă invită să întâmpinați sosirea primăverii vizitând  expoziția „Poveste fără sfârșit” a  artistului Laurențiu Dimișcă în perioada 1-14 martie.

Vernisajul expoziție va avea loc vineri 1 martie la ora 17:00, în cadrul căruia criticul de artă Emil Nicolae și artistul expozant, vor prezenta publicului ideile care au stat la baza expoziției, descifrând astfel limbajul artistic al lucrărilor dedicate frumuseții feminine.

Expoziția ”Poveste fără sfârșit” cuprinde peste 30 lucrări realizate în perioada 2023-2024, în tehnici diferite (acrilic și paint marker pe pânză).

„Specifică acestei colecții este noutatea tematicii, inspirate din viața de zi cu zi (filosofie, dragoste, religie, mister, fantasy, action, comedy, parodie).

Povestea fără sfârșit în dragoste este ca un zbor prin apă – înoți și crezi că ai aripi! Pe calea aerului, a apei sau a pămîntului, cucerești inimile și reverși bucurie, îndrăgostit de tot ce este pur și frumos, puternic și cuceritor.

O elice sau un suflu nou de vânt poate stabiliza sau destabiliza propria navă a dragostei, dar tu vei rămâne același, visător, căutător, împlinitor de vise până la sfârșitul călătoriei.

Dragostea trebuie să însemne viața ta, iar viața ta trebuie să nască dragoste, oriunde te va purta calea.

Povestea poate fi fără sfârșitul începutului…” așa cum ne declară artistul în scurta prezentare a conceptului expoziției.

Laurențiu Dimișcă s-a născut în data de 17 ianuarie 1977, la Piatra-Neamț.

Educație și formare:

1991 – 1995 – Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamț;

1995 – 2000 – Licențiat în Pictură – Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca;

2000 – 2002 – Master în pictură – UAD, Cluj-Napoca;

2006 – 2011 – Doctor în Arte Plastice și Decorative – UAD Cluj-Napoca.

Desfășoară o bogată activitate în lumea artistică după cum urmează:

Proiecte sociale:

2008 – Pictează alături de 11 copii instituționalizați de la Centrul de Plasament Elena Doamna din Piatra Neamț si realieaza pictura ambientală interioară;

            -„Greva dragostei sau Marea Familie” în sala de festivități a C. S. „Elena Doamna”; proiect social realizat cu sprijinul financiar al CJ Neamț;

2009 – Workshop social cu Asociația L`Art en Marche – Artă Nomadă – pictură pe mașina de pompieri alături de copii instituționalizați și din mediul rural – regiunea Pays – Vichy – Auvergne – Issoire;

2014 – Workshop cu 100 de copii bolnavi de cancer, în ultimul stadiu.

2015 – Pictează alături de 30 copii instituționalizați de la centrul de plasament „Elena Doamna” din Piatra Neamț si realiează pictura ambientală exterioară „ARTS SPORTS” pe pereți ai Stadionului Ceahlăul și picto-obiect „Sărutul – Dimișcă vs. Brâncuși – proiect social realizat cu sprijinul financiar al CJ Neamț.

2018 – Proiect „Camera obscură” împreună cu „Asociația pentru dezvoltare urbană” și FDSC România – pictură urbană și picto-obiecte împreună cu nevăzători;

2019 – Proiect „Eu și Tu” – Pictează alături copii instituționalizați de la centrul de plasament „Elena Doamna” din Piatra Neamț si realiează pictură murală interioară și exterioară, mozaic, picto-obiecte în cadrul Centrului Internațional de Artă Populară Contemporană „Dimișcă Art Gallery”; proiect social realizat cu sprijinul financiar al CJ Neamț;

2021 – prezent, în parteneriat cu C.S.E.I. „Al. Roșca” Piatra Neamț, pictează alături elevii școlii la Dimișcă Art Gallery și la Centrul Școlar în cadrul unor ateliere de pictură în scop terapeutic, compensatoriu pentru copiii cu deficiențe;

2023 – prezent, Profesor de educație plastică în învățîmântul gimnazial, în cadrul a cinci școli din județul Neamț, lucrând săptămânal astfel cu peste 300 elevi;

Art curator, Art manager și Fondator al Fundației Outsider Art RO by Dimișcă

2011 – Înființează Fundația Outsider Art Ro by Dimișcă, ce are ca scop promovarea și expunerea la nivel național și internațional a Artei Brute și valențelor ei;

        – Anual au loc Saloanele de Outsider Art la Muzeul Țăranului Român și la Muzeul Satului, unde sunt expuse lucrările din patrimoniul Fundației Outsider Art RO by Dimișcă;

2013 – Înființează în premieră la București primul Atelier/Galerie Laurențiu Dimișcă. Spațiu expozițional, cu expoziții periodice, participări la Noaptea Albă a Galeriilor.

 2015 – Alături de Mimi Revencu, pun bazele mișcării Mirabiliste, mișcare care se concentrează pe arta colorată, cu mesaj ludic.

– Începe lucrările pentru înființarea Muzeul personal Dr.Laurențiu Dimișcă – atelier, galerie, sala de expoziții, centru internațional de artă populară contemporană și sediul Fundației Outsider Art în clădirea tradițională a fostei școli de sat, 800mp, locația Gura Văii lângă Piatra-Neamț;

            Expoziţii personale şi de grup în România și străinătate:

  •  – Expoziţie personală de pictură la Galeria „Art Plazza” – Boca Chica, Republica Dominicană;

-Expoziţie personală Performance – Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ;

  • – Expoziţie personală de pictură, La Maison des Métiers et des Arts, Roanne, Franţa;   

– Expoziţie personală de pictură şi ceramică, Muzeul de Arte Vizuale, Galaţi;

– Expoziţie personală de pictură, Muzeul Colecţiilor „Vasile Pârvan”, Bârlad;

  • – Expoziţie personală de pictură în sala Albert Sero, Roanne, Franţa;

-Expoziţie personală de pictură în Club Conti, Milano, Italia;

2005 – Expoziţie contemporană de grup, Institutul Cultural Român – Budapesta, Ungaria;

– Expoziţie de grup Shanghai, colaborare Galeria Claude Petitjean, China;

– Parlamentul European, Mini art, IAA /AIAP, Bruxelles, Belgia;

– Expoziţie internaţională Galeria Marteen, Bucureşti;

– Expoziţie personală la Philips Morris, Bucureşti;

            – Expoziţie personală Mon D’Art Café, Galaţi;

 2006 – Expoziţie de grup Francophilie, Paris, Franţa şi Liège, Belgia;

– Expoziţie de grup – pictură şi sculptură, Galeria Aripa, Torino, Italia;

            – Expoziţie de grup la Institutul Cultural Român, Praga, Cehia;

– Expoziţie personală de pictură Centrul naţional de Cultură şi Artă „George Apostu”, Bacău;

– Expoziţie personală de pictură la Palatul Parlamentului – Sala „Brâncuşi”, Bucureşti;

– Expoziţie personală la Allianz Ţiriac;

2007    – Expoziţie personală de pictură Galeria Cozia, Hamme, Belgia;

– Expoziţie personală de pictură, Castelul Beaulieu, Riorges, Franţa;

– Expoziţie personală de pictură Galeria Aripa, Torino, Italia;

– Expoziţie internaţională de grup Galeria Covalenco, Eindhoven, Olanda;

– Expoziţie internaţională Singul’ART şi MAPGI, Libertin’art, Lyon, Franţa;

– Expoziţie de grup Hommage à Bacchus, Julienas, Rhône, Franţa;

– Expoziţie de grup L’Art en Marche, Lapalisse, Franţa;

– Expoziţie româno-italiană Galeriile Apollo, Bucureşti;

– Expoziţie de grup Galeria Faylla, Galeria Artimundo, Bruxelles, Belgia;

– Expo personală Galeriile Passe-partout, Sibiu „Capitală culturală europeană”;

    2008 – Expoziţie personală Muzeul de artă brută, Lapalisse, Franţa;

– Expoziţie de grup, Mably, Franţa;

– Expoziţie internaţională itinerantă de grup „Vii şi vinuri”, Cluj-Napoca;

– Expoziţie personală Patterns and Passions, Galeria EEFinart, Marea Britanie;

– Expoziţie personală City Gallery, Suceava;

– Expoziţie personală Casino Sinaia;

            -Expoziţie personală Biz Art, Le Vandiouse, Franţa;

    2010 – Expoziţie personală Château du Beaulieu, Riorges , Vichy, Franţa;

            – Expoziţie de grup, Galeria Covalenco, Einhoven, Olanda;

            – Expoziţie personală, Galerie du Colombier, Paris, Franţa 2011;

            – Expoziţie de grup, Artă erotică, Galeria Covalenco, Einhoven, Olanda;

            – Expoziţie de grup, Parlamentul European, Bruxelles, Belgia;

            -Expoziție de grup-colaborare cu Galeria Abrupt – Grenoble – Franța;

2012 – Expoziție personală Galeria – Carré d’artistes – Saint Germain, Paris;

– Expoziție de grup – A. Jain Marunouchi – New York City;

– Grup Art Show pe Broadway – Galeria Dacia – New York City;

2013 – Expoziție personală la Institutul Cultural Român – art curator Eliza Ploia-Lyon-Franța;

  • – Expoziție personală la Haga, Olanda;

– Expoziție personală în parteneriat cu galeria Carre D Artistes și galeria Art & Regards din Franța, la Paris, Franța;

2016 – Expoziție personală „București de azi. Viziunea artiștilor de mâine”- expoziție itinerantă realizată cu sprijinul AFCN: The Ark în cadrul Romanian Design Week 2016 – București, Biblioteca Județeană ASTRA – Sibiu, Galeria Era, Hotel Central Plaza – Piatra-Neamț;

            -Expozitie de grup „Poveste fără sfârșit” – Râmnicu Vâlcea;

            -Expozitie personală Hotel Bendinart și Art Cafe – Palma de Mallorca, Spania;

2017 – Expoziția personală de icoane contemporane „Niște tarani”, realizată cu Fundația și Galeria Contrast, București;

– Expoziții personale și realizarea de două picto-obiecte de mari dimensiuni, colaborare cu SAS Gallery, restaurantul Vacamuu, București;

– Expoziții de grup, Vichy, Franța;

– Expoziții la Art & Regards Gallery și Deza Gallery, Roanne, Franța;

– Salonul Internațional de artă contemporană și outsider art by Dimișcă, București;

– Expoziție personală, București, Galeria și Atelierul artistului Dimișcă;

– Expoziție personală, Banca Mondială, București;

– Expoziție personală Hotel Cișmigiu, București;

-Expoziție de grup, Camera de Comerț și Industrie Romano-Americană, București;

  2018 – Expoziție personală de pictură cu ocazia „Zilei culturii Naționale – 100 ani”, Muzeul Municipal, Iași și Casa culturală „Friederich Schiller”, București – proiecte realizate împreună cu DAR Development Association;

– Expoziție personală de pictură, sculptură, fashion – Zofingen, Elveția;

            – Expoziție personală în Bacău;

– Expoziție personală și de grup în Cluj;

– Expoziție personală în Vichy, Franța;

– Expoziție personală și de grup, Galleria Deza, Roanne, Franța;

– Expoziție de grup, Carquefou, Franța;

– Expoziții personale și de grup în Atelierul și Galeria Artistului, București;

   2022 – 15 ianuarie – Expoziție personală de pictură „Sacrul și profanul”, Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț;

– Expoziție de grup în sala „Frederic Praud” și sala „Rentz Machecoul”, în contextul prieteniei franco-române, Nantes, Franța;

            Artă ambientală

2000 – Pictură monumentală în tehnica sgraffito, et. I, Policlinica CFR Cluj-Napoca;

– Iconostasul de la Mânăstirea Dealu Mare, Maramureş, România 2002;

– Grădiniţa nr. 2, „Copilărie” – tehnica al secco/acryl, Piatra-Neamţ;

– „Alungaţi spre dragoste” – tehnica al secco/acryl, Galeria Vert, Piatra-Neamţ;

– „Ciclul vieţii”, lucrare exterior 70 mp, tehnica al secco/acryl, „Vila Solomon”, Piatra-Neamţ;

2003 – „Omul fereastră”, 80 mp, tehnica al secco/acryl, GEALAN;

         -„Paradis” – 20 mp, tehnica al secco/acryl, Galeriile Romarta, Piatra- Neamţ;

2004 – „Dragoste” – lucrare exterior, 15 mp, tehnica al secco/acryl, Andora, Italia;

2007 – „Oraşul Ideal” – lucrare exterior, 80 mp, tehnica al secco/acryl, Piatra-Neamţ;

         -„Povestea iubirii” – lucrare exterior, 30 mp, tehnica al secco/acryl, Muzeul de Artă Brută, Lapalisse, Franţa;

2008 – „Cultură şi sport” – al secco/acryl, exterior – 30mp, Mably, Franţa;

         -„Greva dragostei sau Marea Familie” – Centrul „Elena Doamna” – al secco/acryl, interior – 25mp, Piatra-Neamţ;

2015 – „ARTS & SPORTS” – pictură murală exterioară; tehnica folosită: acrilic pe perete, dimensiune: 150 m2 pe pereții Stadionului Ceahlăul Piatra-Neamt, proiect social realizat; împreună cu 30 de copii de la C. S. „Elena Doamna” și cu sprijinul financiar al CJ Neamț;

            – „Corabia iubirii”- lucrare murală în tehnica sgrafitto; exterior 100 mp (www.dimiscartshop.com) Viisoara, Romania;

– „Pisici și flori” și „Orașul pisicilor” – lucrări murale mosaic; 2 băi, cadă, scări, hol în tehnica mosaic (www.dimiscartshop.com), Viișoara;

– „Jocul iubirii” și „Sărutul – Dimișcă vs. Brâncuși” picto-obiecte din fibră de sticlă cu culori polidur, Piatra-Neamț și Viișoara;

2017 – Lucrare industrială de mari dimensiuni pictată în tehnica murală (APA NOVA, VEOLIA, București (Statia de epurare de la Glina), 5000m2, cu titlul „Paznicii apelor”, constând în pictarea a două turnuri de apă și cinci dejectoare;

      – cea mai mare pictură ambientală industrială din Europa de Est, realizată integral de artistul Dr. Laurențiu Dimișcă;

2019 – Proiect cultural „Joc și culoare pentru orașul tău” – realizează pictura ambientală exterioară pe tema sportului din antichitate pe zidurile Stadionului Municipal „Ceahlăul” aprox. 200 mp, proiect finanțat de C.J. Neamț;

2022 –  Proiect social-cultural „Joc și culoare pentru orașul meu” – continuarea realizării picturii ambientale exterioare pe tema sportului de actualitate pe zidurile Stadionului Municipal „Ceahlăul” aprox. 200 mp, proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț – cea mai vastă pictură ambientală exterioară pe zidurile unui stadion din România – 1200 mp pictat în etape;

-Proiect de pictură ambientală interioară – AMAZON România, sediul Iași;

Bienale naţionale şi internaţionale de Artă contemporană

2003– Bienala naţională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamţ;

2005- Bienala internaţională de Artă contemporană, Alassio, Italia;

2006– Bienala internaţională de Artă contemporană, Florența, Italia;

2011-Bienala internaţională de pastel, Nowy Sacz, Polonia;

-Ediţia a IV-a – 4BHN – Biennale internationale d’art « Hors les normes », Lyon, Franţa;

2013 – Bienala Internațională de umor și satiră în arte-Gabrovo, Bulgaria;

2021 – Bienala internaţională de Artă – „Meeting Point”, Arad;

Premii, Saloane, Expoziții:

2001 – Premiul UAP – pictură, Bienala Naţională de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, Piatra- Neamţ;

2002 – 28 februarie – 4 martie, „Let Art Lift Our Spirits”, a 28-a ediţie, ARTEXPO, New-York;

  • – Târgul internaţional de arte vizuale, ediţia a V-a, Bucureşti;

2004– Târgul naţional de arte vizuale, Sofitel, World Trade Center, Bucureşti;

            -Centrul Cultural Paraxo „Via dell’Arte”, Andora, Italia;

2005 – Târgul Naţional de Artă erotică, Bucureşti;

– Concursul de pictură „Decourtenay Ambassador’s”, Bruxelles, Belgia 2006 – Art-event, Anvers, Belgia;

– Distincţia de ambasador UNESCO „Eurointegrare prin artă”, Campusul Internaţional Orheiul Vechi, Republica Moldova;

 2007 – Concursul Internaţional de pictură, sculptură şi Artă decorativă, Bârlad;

          -Târgul modern şi de artă contemporană, Verona, Italia, participare cu „L’Art en Marche” (Franţa);

2008 –  Art-fair, Shanghai-China, Galeria Petitjean/Ousider-Art, Harleem, Olanda, Galeria Art en marche;

 2010 – Gala premiilor naţionale şi internaţionale pentru arte plastice, Bucureşti;

– Ousider art-fair, Harleem, Olanda, Galeria Art en marche 2009 – Itineraires Singuliers, Dijon, Franţa;

-Baz’art, Bezu, Paris, Franța;

2011 –  Întâlnirea internațională de artă singulară‚ Ousider star’s, St-Amant-Roche-Savine, Franța 2016;

       – Participă la Art Fair Rotterdam, Olanda;

2022 – Premiul „Artistul anului 2021” UAP Neamț;

PROIECTE CURATORIALE

-„Vii și vinuri” – 60 artiști internaționali outsider și artă contemporană, itinerantă în Piatra-Neamt, Cluj-Napoca, Bacău, România și St-Etienne și Roanne, Franța;

– „Eu și profesorii mei”, Piatra-Neamt, România 2010-2011;

– Singular Art-Fest, Romania by Dimișcă, expoziție internațională de outsideri, itinerantă în Piatra-Neamt, Cluj-Napoca, Bistrița și București, premieră în România;

2011– Salonul Internațional de Artă Naivă și Outsider Art by Laurențiu Dimișcă ed. I, Palatul Parlamentului, sala Constantin Brancuși, București;

2012– Salonul Internațional de Artă Naivă și Outsider Art by Laurențiu Dimișcă ed. II, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Țăranului Român, Biblioteca Națională a României, București;

2014– Salonul Internațional de Artă Naivă și Outsider Art by Laurențiu Dimișcă ed. III, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, la Atelier/Galerie Laurențiu Dimișcă – Teatrul Țăndărică, București;

            -Expoziție personală Aurel Gheorghe Cogealac la Atelier/ Galerie Laurențiu Dimișcă – Teatrul Țăndărică, București;

2014 –  „Mini Art Prix” by Dimișcă, ed. I, locație: Atelier/ Galerie Laurențiu Dimișcă – Teatrul Țăndărică, București;

2016 –  „Mini Art Prix” by Dimișcă. ed. A II-a, locație: Atelier/ Galerie Laurențiu Dimișcă – Str. Principatelor Unite, București;

-Salonul Internațional de Artă Naivă și Outsider Art by Laurentiu Dimisca ed. IV, la Atelier/ Galerie Laurențiu Dimișcă, Str. Călărași, București;

2021- Salonul Internațional de Artă Singulară vs. Artă Contemporană by Dimișcă ediția a V-a, locație: Dimișcă Art Gallery, Gura Văii, Girov, jud. Neamț;

-„Mini Art Prix” by Dimișcă. ed. A III-a, locație: Dimișcă Art Gallery, Gura Văii, Girov, jud. Neamț;

Apartenenţă la asociaţii profesionale:

– Membru UAP România, Filiala Piatra Neamț din 2000;

– Membru fondator și Preeședinte al Fundației Outsider Art România, din 2011;

– Membru al Asociației Internaționale de Artă L’Art en Marche,Lapalisse, Franța, din 2003.

            Artistul Laurențiu Dimișcă este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din Piatra Neamț, drept dovadă sunt numeroasele participări la expoziții naționale și internaționale, premii și distincții obținute atât în țară cât și în străinătate, fiind remarcat în întreaga lume artistică prin stilul său unicat și reconoscibil, creîndu-și propria semnătură prin opera sa plină de culoare.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate