Facilităţi fiscale acordate de Primăria Crăcăoani, în cazul impozitului pe teren

0

Primăria și Consiliul Local al comunei Crăcăoani acordă locuitorilor o serie de facilităţi fiscale, pentru impozitele și taxele locale datorate în anul 2017.

Vă prezentăm în continuare situațiile în care un contribuabil din această localitate nemțeană este scutit de administraţia publică locală de la plata unui impozit/taxa pe terenul deținut, conform HCL nr.61 din 29.12.2016:

 Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:

a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement;

b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;

c) terenurile fundaţiilor înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;

f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit <LLNK 12007 263 10 201   0 18>Legii nr. 263/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

g) terenurile unităţilor sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice;

h) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului, emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;

i) terenurile folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului;

j) terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestora;

k) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură;

l) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile ocupate de piste şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă;

m) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum şi cele ale metroului;

n) terenurile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;

o) terenurile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;

p) terenurile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

q) terenurile instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

r) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;

s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la <LLNK 11990 118 411832   1 37> 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

t) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate;

u) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la <LLNK 12006 82180 302   2 71> 2 lit. a), c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

v) terenurile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi administrării arhivei, precum şi terenurile afectate funcţionării Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale

w) suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă, cele certificate, precum şi cele cu arborete cu vârsta de până la 20 de ani;

x) terenurile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de inserţie;

y) terenurile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate