Haiducul Pantelimon Toader din Ținutul Neamțului (partea a doua)
Dacă la începutul secolului XX în Occident se vorbea de bande de gangsteri care îşi făceau de cap prin oraşe, în Nordul Moldovei, după reprimarea răscoalei de la 1907 autorităţile avea încă mari probleme cu prinderea haiducilor. (Partea I aici: Consemnări inedite despre haiducul Pantelimon Toader )
În august 1911 se înteţiseră urmăririle, iar cercul poterilor se strângea în jurul haiducului Pantelimon.
În 21 august 1911, sesizate de guardul Câmpeanu Bouleţ că Pantelimon s-ar afla în pădurea Coroiu, de lângă Răuceşti, autoritățile au organizat un impresionant cerc de poteri, cu o mie de oameni, cerc care s-a tot strâns ca un năvod, dar fără să-l poată captura pe haiduc, despre care s-a zvonit, imediat şi contradictoriu, că ar fi fost văzut îndreptându-se ba spre pădurea Chitele, ba în Poiana. În coliba părăsită de Pantelimon s-au găsit arma şi cartuşiera haiducului.
Interogat din nou, Neculai, fratele lui Pantelimon a strâns din umeri. La fel au procedat şi fraţii Dumitru şi Gheorghe ai lui Toader Luca, din Răuceşti, pe care autorităţile i-au ademenit cu sume mari de bani. Ţăranii adunaţi în poteri râdeau pe seama incapacităţii autorităţilor, iar căpitanul Neculai Chiriac şi inspectorul Popovici, după ce i-a demobilizat, au rămas, peste noapte, la Mitocul lui Bălan, ultimele poteri rămânând cele din Hangu, care au fost demobilizate a doua zi, dar nu înainte de a se rechiziţiona toate armele din zonă. Înfrânte şi ironizate, autorităţile s-au năpustit asupra presupuselor gazde ale lui Toader Pantelimon, începând cu Vasile al Catrinei, din Timişeşti, pe care îl presupunea drept apropiat al haiducului, însuşi şeful secţiei de jandarmi din localitate.
În după-amiaza zilei de 28 august 1911, Pantelimon ospăta, în fâneţele de lângă Răuceşti, împreună cu consătenii lui, Teodor Gheorghe Ghiba, Gheorghe Vasile Cozma şi Gheorghe Vasile Alexandru, care avea să-l vândă autorităţilor. Numai că haiducul, cu formidabilele lui instincte, s-a făcut nevăzut, la ora 2 după miezul nopţii, cu puţin timp înainte de sosirea jandarmilor, îndreptându-se spre mănăstirea Neamţ, unde s-a întâlnit cu călugărul Atanasie, apoi spre stâna de lângă stânca Hălăuca, de pe muntele Rusu. La stână se aflau doi ciobani şi zece ţărani, care veniseră să-şi aleagă oile, care s-au întins la pământ, după ce haiducul a tras un foc de pistol în aer.
Când au sosit la stână şi jandarmii, ei nu au mai găsit decât sumanul cel vechi al lui Pantelimon, pe care haiducul îl abandonase, suman pe care l-au depus la primăria din Vânători. Primarul din Vânători, ambiţios, a plecat imediat, împreună cu doi agenţi îmbrăcaţi ţărăneşte, spre munţii Stânişoarei, bănuindu-se că spre judeţul Suceava s-a abătut Pantelimon.
Haiducul a fost descoperit într-o colibă între Crăcăoani şi Hangu, dar a scăpat de poteră la Mitocul Bălan. A plecat spre Tecuci, cu intenţia să treacă apoi în Basarabia, dar cel mai apropiat tovarăş al său, Iov, a fost arestat şi se spune că acesta l-ar fi trădat.
Pantelimon a fost prins apoi pe lângă Focşani, înconjurat de jandarmi într-o casă. La închisoare au venit mulţi oameni, să-i aducă bani, mâncare, ziare şi ţigări.
În procesul desfăşurat în anul 1912 la Tribunalul Botoşani, haiducul a fost apărat de ziaristul N.D.Cocea. Păgubiţii n-au avut o atitudine prea ostilă, iar în faţa unei săli arhipline, verdictul a fost unanim: achitare. Haiducul a fost reţinut în arest, şi a urmat un nou proces, cu alte capete de acuzare, la Piatra-Neamţ. Din cauza condiţiilor grele de detenţie şi pentru că judecata se tergiversa, în august 1913 Pantelimon a evadat împreună cu tovarăşii săi și un gardian.
A plecat spre munţi dorind să ajungă în Bucovina, dar a fost prins dincolo de Borca, într-o colibă părăsită.
„A fost surprins în somn, în timp ce-şi usca hainele ude. Lume multă a venit să însoţească drumul său dinspre Borca spre Piatra şi au fost multe dovezile de simpatie”.
La procesul nou intentat la Piatra-Neamţ, lucrurile au fost din nou tergiversate, în condiţiile în care părţile civile nici nu s-au prezentat. Avocatul N. Calmuschi a adus în atenţia juriului vremurile haiducilor de odinioară, arătând că spre deosebire de alți haiduci Pantelimon „n-a omorât niciodată.ˮ
Pantelimon a fost declarat nevinovat la 7 octombrie 1914. (între anii 1900-1914, va fi condamnat în total la 10 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare). A venit la București în 1914, unde C. Mille i-a oferit un post de portar la ziar pe Sărindar unde Dimineața și Adevărul își aveau sediul.
Nu s-a putut adapta vieții de oraș și s-a intors acasă în 1915, în Răuceşti, căsătorindu-se în 1916 cu Maria, o fată de 22 de ani. Şi-a făcut gospodărie nouă, muncind cu ardoare, parcă pentru a recupera anii pierduţi, pentru a arăta că-şi ţine cuvântul dat. A dus o viață pașnică, deranjat din când în când de câte un gazetar curios care dorea să-i audă povestea.
Faima lui a scăzut după război, dar nu l-a părăsit complet niciodată. A murit de cancer în patul lui la 30 mai 1929 şi a fost înmormântat cu trei preoţi, aşa cum a cerut.
Prof. Emanuel Bălan
Surse:
„Adevărulˮ, din 25 august 1913;
„Dimineațaˮ 30 iulie 1912;
SJAN Neamț, Fond Cabinetul de instrucție a Tribunalului Suceava, dos. 174/1913;
Stoian Mihai, Reabilitarea unui haiduc, Editura Tineretului, București, 1968;
Citește și:
Consemnări inedite despre haiducul Pantelimon Toader (1)
Ion Florea, haiducul-martir împușcat de jandarmul Herța din Tîrgu Neamț
Haiducul Ion Pietrarul din Ținutul Neamțului