Mediev ArtFest la Tîrgu Neamț

4

           Zilele Cetății Neamț se vor desfășura separat de Zilele Orașului în 2014. La începutul lunii iulie se va organiza primul Festival Medieval, la sugestia regizorului Liviu Pancu, cel care se ocupa și de Festivalul de la Sighișoara. Primarul Harpa, consiliat de artist a decis ca Zilele Orașului să revină pe data de 8 septembrie, cel puțin în acest sezon, pentru a nu știrba din farmecul festivalului.

        Așadar, anul acesta tîrgnemțenii și turiștii vor avea parte de ceva inedit de Ziua Cetății Neamț. Primăria în colaborare cu Fundația „Ion Creangă”, Asociația „Valea Ozanei” și Asociația „PRO Democrația” organizează primul festival medieval, numit Mediev ArtFest. Vineri 4 iulie, sîmbătă 5 iulie și duminică 6 iulie, vor fi trei zile încărcate de distracție, parade, expoziții, concerte și animații stradale.

     Ziua I

      Prima zi a festivalului va începe de la ora 11:00 cu o Sesiune de Comunicări Stiințifice, susținute de Fundația Culturală „Ion Creangă”, în Sala de Consiliu a Primăriei Tîrgu Neamț,  va continua cu un Seminar pe tema Voluntariatului prezentat de Asociația „PRO Democrația”, după care va avea loc lansarea strategiei Omul care ne calcă pragul, inițiată de Asociația „Valea Ozanei”.

        Începînd cu ora 13:45 locuitorii orașului și trecătorii din Parcul central vor putea asista la o animație stradală, oferită de o serie de artiști din Arad și Timișoara. După o pauză tehnică de vreo oră și jumătate toată suflarea festivalului va lua parte la parada de deschidere, care va avea loc în grădina publică a orașului. Apoi, odată cu Semnarea Hristoavelor de Bună Pace va fi declarată și deschidera oficială a festivalului medieval. Toți cei prezenți se vor putea bucura de priveliștea Tîrgului de Meșteșugari, a expozițiilor de pictură și a taxidermiei.

      Celor care le-a fost dor de Ordinul Cavalerilor Lup, de la ora 18:00, îi vor revedea în Concursul de Heraldică Cavalerească și Spirituală. Un alt moment interesant al serii va capta atenția publicului, prin deschiderea oficială a Festivalului Ceaunul Fermecat, pus la cale de Asociația „Valea Ozanei”. De la ora 19 fară un sfert, Ordinul Cavalerilor Lup și Străjerii Moldovei intră la Școala Scutierilor. Începînd cu 19:30 sunteți invitați la farsa populară interactivă intitulată Farsa Jupînului Pathlein jucată de Teatrul Scena, urmată de „Fiii Lupului” – spectacol oferit de Cavalerii Lup.

         Timp de o oră, de la 21:00 la 22:00,  Buciumul de la București  și Lupus Dacus din Arad împreună cu Ordinul Cavalerilor Lup vor rasuna într-un concert deosebit. Imediat după concert, la ora 23:00  la Asociația „Valea Ozanei”, lîngă un foc de tabără Cavalerii Lup, Teatrul Scena, Teatrul de Animație ScHema  și Străjerii Moldovei vor povesti Legendele Cavalerilor, apoi se vor retrage cu torțe aprinse intr-o paradă luminoasă la Cetatea Neamț, unde la miezul nopții va avea loc ceremonia de Înnobilare a Cavalerilor Străjerii Moldovei.

Ziua II 

     Sîmbătă de la ora 10:00, cartierul Mediev ArtFest Tîrgu Neamț își deschide porțile pentru amatorii lururilor meșteșugărite. Ca o noutate, de anul acesta și copii vor putea învăța din tehnicile de luptă ale Ordinului Cavalerilor Lup, în Școala Micilor Cavaleri Lup. În a doua oră din cea de-a doua zi a festivalului, toți cei prezenți sunt invitați să vizioneze o proiecție a unui film de animație, pusă la dispoziție de KINO.

        Din nou, în Sala de Consiliu se va prezenta o Sesiune de Comunicări Științifice extrem de interesantă despre Medicina în Evul Mediu, susținută de către Claudia Togănel de la Teatrul Scena. După noile cunoștințe asimilate, va urma un moment de muzică medievală în care Lupii își vor dezlega iar glasul în cartierul Mediev ArtFest. Întorși la Primărie, sala de ședințe va fi ocupată de o Expoziție a Cavalerilor Evului Mediu, organizată de Organizația „Noua Acopolă”. De la 12:30, Teatrul Scena, Liviu Pancu și Cva Domini vor susține un recital de poezie religioasă, va urma Seminarul Toma D’Aquino și psihologia condus de Claudia Togănel.

         În a doua parte a zilei festive, parcul din centrul orașului se va umple de personaje într-o paradă de animație, care se va deplasa ușor spre „Valea Ozanei” la Festivalul Ceaunul Fermecat. De la ora 18:00, Școala Cavalerilor Lup intră în scenă cu un Turnir Cavaleresc. Cele doua formații, Lupus Dacus din Arad și Bucium din București vor avea din nou prilejul de a concerta în fața mulțimii în cartierul Mediev ArtFest, iar de la 21:30 între zidurile Cetății Neamț, Orchestra Lupilor Albi din Arad și Timișoara alături de Ordinul Cavalerilor Lup vor prezenta King Wolf.

     Seara se va încheia în aceeași manieră. Cu Legendele Cavalerilor, povestite într-o atmosferă tainică, lîngă focul de tabără, o paradă de torțe și un film istoric proiectat de KINO.

Ziua III 

       Ultima zi a festivalului Mediev ArtFest de la Tîrgu Neamț, va urma cam același program, însă cu noi surprize. În Sesiunea de Comunicări Științifice, cei interesați de analogii pot asista la o prezentare a directorului artistic Liviu Pancu despre Eroul timpului prezent și Cavalerul timpului medieval. Prezentarea armelor lupești de către Ordinul Cavalerilor Lup la 11:30, va reprezenta un alt moment de atracție pentru participanți.

     După cunoscuta animația stradală și Festivalul Ceaunul Fermecat, de la ora 17:30 va avea loc festivitatea de premiere a concursului de heraldică și pictură. Spre finalul serii, artiștii de la București și Arad își vor susține ultimul concert pe scena din Tîrgu Neamț, iar la ora 22:00 toată suflarea festivalului va participa la Pecetluirea Hristoavelor. Închiderea oficiala a  festivalului se va manifesta prin parada retragerii torțelor.

Viorela Gherasim

strajerii

4 Comentarii
  1. nicu spune

    In primul rand FELICITARI pentru noul format si pentru cooptarea unui profesionist care sa se ocupe de organizare unei astfel de festivitati.
    E un moment prielnic pentru a ne face reclama orasului si pentru a primi oaspeti noi , INSA ce ar mai fi de facut , ar fi sa se imparta pliante prin orase ,si de ce nu prin comune ,limitrofe ,pentru ca oamenii de acolo sa afle de un astfel de eveniment si sa porneasca catre orasul nostru in zilele de sarbatoare.
    De exemplu , faceti cateva pliante pe care sa le distribuiti prin Piatra , Suceava, Iasi , Bacau , in zonele cu magazine sau locuri publice pe unde exista un trafic intens de trecatori. Astfel vom avea ocazia sa facem public acest eveniment si va asigur ca orasul va fi supraplin.
    Iar cu aceasta ocazie sa.i facem pe trecatori sa se simta bine si sa.si doreasca sa ne mai viziteze.
    Bun.
    Planul doi ar fi indreptat catre patronii de pensiuni, de restaurante, de obiective tuistice etc care sa se pregatesca cu pliante ce le pot distribui la un astfel de eveniment pentru ca e un bun prilej princare isi pot face reclama gratuit dar si o metoda prin care putem popula pe viitor cu turisti.
    Oficialitatile sa se ocupe prin anuntarea si propunerea tuturor celor mentionati mai sus , sa se pregatesca cu metode prin care sa.si promoveze afacerea , cu scopul de anuntare si informare a obiectivelor si locurilor pe care dansii le pastoresc.
    Astfel de evenimente trebuie sa fie pe primul loc pentru toti patronii din zona , mai ales cei din domeniuk turistic, de a.si face reclama . Pentru ca in astfel de zile suntem vizitati si trebue sa profitam ca sa ne facem cunoscuti , si prin metodele de reclama sa.i determinam pe turisti sa ne incerce, sa ne calce pragul.
    Deci , primaria trebuie sa constientizeze ca astfel de festivitati trebuie realizate si impreuna cu sefii de pensiuni sau obiective turistice.
    Eu unul i.as invarti pe turisti prin toate locurile de prin zona. As gandi cateva metode si programe incat i.as pacali(determina) sa viziteze si alte obiective, daca tot au venit la un astfel de festival.
    INsa as face intelegere cu toate persoanele locurilor unde i.as distribui, sa se puna la punct, sa pregateasca suprize si sa.i faca pe oameni sa se simta bine.
    Turistul trebuie si pacalit , si facut la buzunar. ASemeni cum suntem si noi facuti cand mergem pe alte meleaguri. Dar facut subtil si sub o forma placuta incat sa se lase induplecat de curiozitatea care il poate apasa.
    Cam astea ar fi metodele de atragere si de promovarea a obiectivelor , pentru atragerea turistilor.
    Iar mai departe ar ramane in sarcina fiecarui manager de unitate sa vina cu idei si solutii care sa prinda la public.
    Daca au mai fost prin alte parti atunci ar face bine sa fure idei si sa le puna in practica.

  2. nicu spune

    Iar la capitolul culinar sau bunatati de bagat la matz ,cu care am putea ademeni turistii , ar cam trebui sa mergem pe ceva traditional cu mancaruri specifice zonei noastre, pe care le putem descoperi sau reinventa , intreband bunicii nostrii. Dar evident ca pot capata si alte forme sau nuante cu care putem ademeni turstii. Nu genul asta de preparate tip cozonac unguresc de paca as fi la bozgori cand petrec la un festival de al nostru. Sa se duca sanatosi unde isi au originile nu sa ma intoxice cu rahatu asta de cozonac.
    L.oi manca eu cand le voi vizita zona , nu acasa la mine.
    La mine se merita un ceaun mare cu tot felul de bunatati specifice , care sa sfaraie si sa ma ademeneasca cu un miros de sa cedez ispitei , incat sa bag mana in buzunar sa scot o lovea pentru o portie.
    Sau un botz- cu branza si mamaliga facuta pe gratar. Te lingi pe bot numai cat il privesti .
    Da cine sa se bage la astfel de meniuri ?! Daca majoritatea sunt bisnitari ce iau carnea tocata din magazin si o pun de cativa mici pe gratar ca sa prostim targovetu si pe turist cu trei surcele fripte.
    Ca sa nu mai zic de imaginea creeata cu afumareala asta ieftina de chich turcesco-arabesc.
    De ce nu se incumeta cei cu pensiunile sa vina ci o taraba undr sa gateasca cateva preparate si i acelasi timp sa.si faca si reclama ?! Habar n.am si nu inteleg lumea care nu judeca.
    As pune frumos de un ceaun cu preparate tradotionale , cu un gratar cu botz.uri , ciuperci , prune uscate , porumb bla bla ..tot felul de nebunii ce le mai putem afla intreband bunicii nostrii.
    Iar reusita ar fi pe masura.

  3. ioan spune

    Eu nu „INTELEGE UN LUCRU”. Daca sunt zilele cetatii de ce nu se intampla mai nimic la cetate? In cadrul cetatii langa cetate nu in sala de conferinte si in parcul public. La sighisoara de unde copie festivalul lucrurile se intampla la poarte cetatii si pe strazile mici din jur. Nu la 2 km. Da ce poti sa le ceri, bine ca zilele orasului/cetatii ce au organizat anul trecut au facut sub cetate

  4. NINA spune

    spectacolul de aseara a fost interesant ,chiar daca nu are NICI O LEGATURA CU traditii medievale Moldovenesti!..SARBATOAREA Cetatii ..este de fapt altceva decat festivalul din parc ,ceea ce CREAZA DERUTA IN MINTEA TURISTULUI.CHESTIA ASTA DUREAZA DE PRIN 2011 CAND ARNAUTU SI GRUPAREA LUI PRUTEANU SE CERTAU DIN ACELASI MOTIV..BANU DIN INCASARI!FAPTUL CA DOUA INSTITUTII fac in acelasi timp, doua feluri de festivitati AIREA SUPRAPUSE,ma face sa cred ca batalia pentru banii DE LA biletele de intrare in cetate ,este asa de mare intre Primarie si C J incat ,au ajuns sa isi traga la OASE UNII ALTORA!UN LUCRU BUN ESTE ABSENTA TIGANIILR SI CELOR CU CHINEZARI LA VANZARE ,DAR faptul ca la pensiunea La Cetate nu este amanajata cat decat cladirea noua ,de pe malul canalului ,aduce o bila neagra!Patronul ala trebuia macar sa inchida usa la acea cladire plina cu mizerii si HONDROBELE CARE DERANJAu PEISAJUL!!Personal nu sunt adepta faptului ca Cetatea Neamt sa fie administrata de catre Targu Neamt,,pentru ca stiu ce ar face politicienii locali in cetate.( SPRITURI..CHIOHANURI cu oi la protap..etc etc…FEL DE FEL DE ANIVERSARI PENTRU CUTARE SEF..ETC..ETC.,)Asa ca e mai bine ca cetatea sa ramana acolo unde este !SPECTACOLUL DE FACTURA MEDIEVALA APUSEANA A FOST FRUMOS,DAR NU M-A IMPRESIONAT !S-A VAZUT CA A FOST REALIZAT DE CATRE PROFESIONISTI!Cred ca O MARE TEAPA AU LUAT ASTIA CU MESTERII POPULARI…care au venit mai mut ca sa decoreze PARCUL SI SA AIBA LUMEA LA CE CASCA GURA.ASTA E O BILA NEAGRA PENTRU PRIMARIE..TREBUIA SA ADMITA SI ALT GEN DE NEGUSTORI dar nu de etnie..MACAR SA UMPLE ALEILE CAT DECAT.DIN ACEASTA CARE GOLICIUNEA PARCULUI ERA DERANJANTA.CU 4-5 chioscuri de arta pOpulara nu se da festivalului ANVENRGURA DE CARE ARE NEVOIE.CONCLUZIA ESTE CA ..O FOST ACCEPTABIL pentru prima editie.FRUMOASTA IDEEA CU ZIMBRUL NATURALIZAT SI mai ales CURATAREA STRANDULUI SI CLADIRII DIN PIATRA nespalata DE ANI DE ZILE.FELICIT CU ACEASTA OCAZIE PE DL. VICEPRIMAR TRAIAN HUMULESCU PENTRU PRICEPERE SI IMPLICARE!DACA MAI TAIA SI cei cativa COPACI DE PE ACEA CLADIRE ERA PERFECT!Pana una alta festival medieval inseamna cultura si nu BERE SI GRATARE!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate