Mulți pleacă, puțini revin. După 25 de ani în străinătate, Marcel se întoarce definitiv acasă, la Târgu Neamț

Aproape jumătate de viaţă, Marcel Stănică din Târgu Neamţ şi-a petrecut-o muncind în străinătate. Împins de curiozitatea şi avântul tinereţii, a plecat în Germania în momentul când democraţia cucerea România. Acum, după 25 de ani petrecuţi în diaspora, Marcel se întorce acasă. Definitiv!

Cum e să trăieşti o viaţă de om pe meleaguri străine şi ce l-a determinat să pornească spre o nouă aventură- cea a revenirii acasă, un pas pe care foarte puţini români stabiliți în afară au curaj să-l facă, aflaţi de la nemţeanul Marcel Stănică, în următorul interviu.

Reporter: Când s-a produs primul contact cu meleagurile străine?

Marcel S.: Pe timpul lui Ceauşescu, am lucrat ca ospătar pe litoral. Mi-am făcut prieteni printre clienţi, iar după Revoluţie, am primit chemare şi-am plecat în Germania. Am revenit acasă, însă după 6 luni am decis să plec din nou. Nu mai aveam însă viză, şi-a trebuit să trec fraudulos, cu alţi doi târgnemţeni. Din 1992, m-am hotărât să mă stabilesc definitiv în Germania. Și asta am și făcut, până acum.

“Mi-era şi ruşine să spun că sunt român“

R: Ce te-a determinat să pleci din România?

Marcel S: Curiozitatea, în primul rând. Nu am plecat fiindcă nu aveam ce mânca sau ca să fac afaceri. La 21-22 de ani, vrei să cucereşti lumea. Asta simţeam şi eu pe atunci. Era şi valul acela de după Revoluţie, cu… mai multă libertate. S-a aprins, astfel, un foc în mine.

R: Ce percepţie au nemţii despre români?

Marcel S: La început, eram toţi băgaţi într-un sac. În fiecare zi, pe prima pagină a ziarelor erau articole negative despre românii care comiteau infracţiuni. Mi-era şi ruşine să spun că sunt român. La un momentdat, m-am dat francez. M-a ajutat şi numele, Marcel. În timp, nemţii pe care i-am întâlnit au început să mă cunoască, şi-au schimbat părerea atât despre mine, cât și despre noi, românii, în general. Pădure fără uscături nu există, dar nu înseamnă că dacă sunt român sunt infractor, și nemții au uscăturile lor.

R: Şi totuşi, 25 de ani e o viaţă de om. N-a durat cam mult să vă satisfaceți curiozitatea? De ce nu v-ati întors în România mai devreme? Sau au apărut alte priorităţi între timp?

Marcel S: Devenind la rândul meu părinte, am dorit să-mi cresc mari cele trei fete care s-au născut în Germania, urmând cu timpul să mă pregătesc de întoarcerea definitivă în țară. Dar după ce revin acasă, tot împărţit voi fi între cele două lumi, deoarece fiicele mele rămân acolo unde au crescut, iar eu în România. Acum deja sunt la vârsta la care pot decide singure pentru viitorul lor.

De la “francezul” Marcel, la românul antreprenor în Germania

R: Aţi avut un parcurs lejer, sau mai degrabă plin de suişuri şi coborâşuri?

Marcel S: Străinătatea are părți bune, dar și părți rele! La început, am lucrat în diverse arii de activitate, începând de la ajutor de bucătar, ospătar, agent de asigurări, iar între 1998 și 2001 am absolvit un Institut de Design Digital. În ultimii ani, am deţinut propriul meu business, în domeniul restaurantelor. Am închis firma la sfârşitul lunii august a.c.. A fost o decizie proprie, datorită hotărârii luate de a mă repatria, nefiind silit de aspecte financiare sau sociale.

R: Ce aţi reuşit să realizaţi cu banii câştigaţi în străinătate?

Marcel S: Îndrăzneață întrebarea! Discreția dobândită de la nemți mă determină să nu vă răspund concret. Bani se fac oriunde ai fi, dacă ești în primul rând sigur pe aptitudinile proprii și știi să riști un pic, restul vine de la sine. Eu am zis: Stop, e suficient!

Străinătatea îți oferă multe, dar cere și tribut

R: În aceşti 25 de ani, ce v-a lipsit cel mai mult, departe de casă? Au compensat banii clipele pierdute?

Marcel S: În primul rând, mi-au lipsit părinții și, sincer să fiu, tot timpul în ajunul sărbătorilor am pomenit obiceiurile și tradiția incomparabilă de acasă. Da, banii sunt o temă sensibilă, o necesitate, dar banii nu sunt totul în viață.

R: Ce a declanşat hotărârea clară de a vă întoarce acasă, definitiv?

Marcel S: Mi-am pierdut bunicii. Ultima bunică m-a aşteptat să ajung acasă, să mă vadă, apoi şi-a dat sufletul. Se întâmpla undeva în anul 2006. Am rămas marcat şi-am realizat că am pierdut timp preţios alături de ei. Decât să se întâmple la fel în cazul părinţilor, să mă sune mătuşa sau altcineva şi să-mi spună: “Vino, că s-a întâmplat ceva cu mama sau cu tata”… mai bine mă întorc acasă acum, cât încă mai sunt în viaţă, cât încă mai sunt sănătoşi, cât încă se mai pot bucura de prezenţa mea, şi eu de a lor.

Vreau să le fiu alături până la adânci bătrâneţi. Ei mi-au dat viaţă, datorită lor sunt pe acest pământ şi eu, dar şi copiii mei. Nu ştiu… e o obligaţie morală, din punctul meu de vedere. Alţii văd altfel… M-am gândit mult, nu eram pregătit. Dar, într-un final, eu am zis “Stop, e suficient!”.

Diferenţe, de la nemţi… la Târgu Neamţ

R: Aveţi anumite temeri privind revenirea definitivă în Târgu Neamţ?

Marcel S: Ca un aspect negativ, cel puţin în domeniul meu de activitate, legislaţia… E copiată de afară, dar interpretată cu mentalitate românească. Prea multe exagerări cu legile, un adevărat labirint pentru mulți antreprenori. Prevederi necunoscute, legi modificate peste noapte, funcţionari publici fără timp şi interes să te lămurească și chiar un pic neinformați în general. Mulţi obişnuiţi cu plocoane, 700 de hârtii pentru o problemă de rezolvat, aprobări peste aprobări, taxe peste taxe și rezolvare în timp nedeterminat.

S-a continuat birocraţia şi obişnuinţa şpăgii. Nu e de vină cel care cere, ci cel care dă. Oare de ce funcționează totul altfel în celelalțe țări intracomunitare?

R: O dată revenit pe meleagurile natale, cum aveţi de gând să vă continuaţi viaţa? V-aţi propus că începeţi o mică afacere aici?

Marcel S: Vreau să continui tot în domeniul restaurantelor, iar planul de afaceri e în capul meu. Mai întâi, trebuie să văd piaţa cum reacţionează la ceea ce vreau eu să ofer. Am şi un restaurant mobil, cu o capacitate de 100 persoane. Românul e foarte curios pentru ceva nou, dar există un proverb german: “Ţăranul ce nu cunoaşte, nu mănâncă”. Deci va trebui să las clientul să probeze înainte să comande produsul pe care îl expun.

Îmi propun să implementez ideea de afaceri pornind de la Târgu Neamţ şi să o dezvolt în mai multe oraşe ale României.

R: … Aţi stabilit momentul când veţi părăsi Germania fără să priviţi în urmă?

Marcel S: Deja mi-am trimis jumătate din lucruri acasă. Undeva în data de 15-20 decembrie voi fi mutat de tot la Târgu Neamţ.

R: Dacă aţi putea să daţi timpul înapoi, aţi lua aceleaşi decizii?

Marcel S: Mulţi factori au influenţat deciziile mele. A contat mediul social, mentalitatea, experienţa şi pregătirea mea. E o întrebare dificilă, nu mai sunt omul de acum 25 de ani şi nu aş putea să dau un răspuns.

R: Cert e că vă întoarceţi, după 25 de ani. Cine vă aşteaptă acasă?

Marcel S.: Exact. Şi mă întorc cu mare bucurie! Mă aşteaptă părinţii, în primul rând. Apoi, rudele mai apropiate şi băieţii din anii ‘80, ca să spun aşa, prieteni rămaşi acasă, cu care am păstrat legătura.

R: Ce sfaturi aveţi pentru tinerii care sunt în acest moment atraşi de mirajul străinătăţii?

Marcel Stănică: Fiecare e responsabil de viaţa lui. Nu pot să mă declar un exemplu bun de urmat sau nu, nu trebuie sa facă toţi ca mine. Fiecare hotărăşte în dreptul lui. Străinătatea este altceva decât țara ta de origine, îți oferă multe, dar cere și tributul ei.

Eu mă întorc acasă. Mă întorc unde mă aflu cu gândurile. Şi-atât.

a consemnat Andreea Trăsnea