N-ai vechime, n-ai job

La sfârșitul anului 2014, Primăria Târgu Neamț scotea la concurs trei locuri de muncă: referent debutant la Casa Culturii, bibliograf II la Biblioteca Orășenească și asistent social specialist la Centrul „Sfânta Teodora”.

12 persoane și-au depus dosarele de angajare. Cinci au aplicat pentru jobul de referent debutant la Casa Culturii „Ion Creangă” și au fost admiși pentru următoarea probă. Deși se cerea  doar diplomă de bacalaureat, unii dintre ei sunt absolvenți de studii universitare, ieșiți de pe băncile școlii și păstrați la vatră, fiindcă nu – și găsesc un job în domeniu (sau în afara lui), de obicei din cauza lipsei de experiență.

La concursul pentru ocuparea postului de bibliograf II s-au înscris tot cinci candidați. Deși le erau cunoscute condițiile impuse de angajatori, trei dintre ei și-au încercat norocul, fără a avea vechime în specialitatea studiilor și au fost respinși.

Alt job, aceeași situație. Pentru postul de asistent social specialist la Centrul „Sfânta Teodora” au aplicat doar două persoane. Ambele nu au vechimea de patru ani în specialitatea studiilor – condiție impusă de angajator pentru a trece de selecția dosarelor. Poate ar fi avut-o, dacă legea voluntariatului ar fi fost promulgată cu ani mai devreme.  Așadar, situația centrului va rămâne în derivă și în perioada următoare, Primăria fiind nevoită să scoată locul de muncă la concurs până în momentul în care va răsări careva cu cei patru ani vechime impuși pentru a fi admiși.

Cei născuți după ’85 – o generație pierdută

Drumul către primul job nu e deloc simplu pentru tinerii din Târgu Neamț și împrejurimi și poate părea nedrept că angajatorii oferă puține șanse celor fără experiență. Un studiu recent arată că, în ciuda diplomelor obținute, 50% dintre candidații pentru joburi precum cele de mai sus sunt respinși. Angajatorii invocă de obicei lipsa competențelor profesionale specifice și a vechimii în domeniul respectiv de activitate. Tinerii sunt nevoiți să înghite în sec și să mai stea doi, trei, patru ani pe spinarea părinților (plecați de obicei în străinătate)- timp în care optează pentru voluntariat, astfel încât să capete experiența cerută pentru un job plătit. Alții uită de diplomele de licență pentru care și-au ros hainele pe băncile amfiteatrelor și lucrează sub nivelul studiilor, la spălătorii auto sau restaurante.

Majoritatea aleg însă calea străinătății, iar România rămâne fără forță de muncă (de care, după cum se vede, nici nu are nevoie). Se uită în urmă cu regret, inima le rămâne aici, cu cei dragi, dar nu văd altă soluție. 90% speră să revină acasă după trei, patru ani și să-și deschidă o mică afacere în orașul natal, oferind astfel o șansă altor tineri cu aceeași problemă de care s-au izbit ei. Cei care într-adevăr reușesc acest lucru… pot fi numărați pe degete.

În cel mai rău caz, rămân neangajați ani la rând, trec de 35 de ani și realizează că oricum nu mai au nicio șansă pentru un job, că deh… au prea mulți ani! Și aplică pentru ajutor social, trăindu-și viața din veniturile oferite de stat, așteptând ajutoarele europene în preajma sărbătorilor. Au avut voință și forță de muncă, dar sistemul nu le-a dat nicio șansă. Statul e de vină, statul să plătească!

Acești tineri, care se zbat și nimeni nu le oferă o mână de ajutor, sunt cei care, dacă ar obține un loc de muncă, ar da tot ce-i mai bun să demonstreze angajatorului că merită acel salariu (mizer în România, dar asta e altă discuție). Însă, în majoritatea cazurilor, angajatorii îi tratează cu indiferență. Tinerii în căutarea unui loc de muncă s-au săturat de răspunsul „Te vom contacta noi„. Tinerii recent angajați s-au săturat de amenințările angajatorilor, cum ar fi: „În fața sediului, stau mulți ca tine la rând. Dacă nu-ți convine… pleacă! „.

În loc să contribuie la dezvoltarea țării, cei născuți după 1985 au devenit o generație pierdută. Serii de tineri care, în ciuda inteligenței lor și a eforturilor financiare făcute de familie își pierd pe zi ce trece, atât abilitățile, cât și speranța că… le va fi mai bine!

Andreea Trăsnea