SUNĂ ŞI VERIFICĂ DACĂ TOTUL ESTE REAL!

0

În cursul lunii ianuarie 2015, polițiștii nemțeni s-au confruntat cu situații în care cetățenii au fost înșelați ori s-a încercat înșelarea acestora prin metoda Accidentul. Prejudiciul cauzat până în acest moment este de 13000 de lei, părțile vătămate fiind persoane cu vârste cuprinse între 51 și 82 de ani. Pe această cale dorim să atragem atenția nemțenilor asupra modului de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, respectiv:

Prin metoda ACCIDENTUL: infractorii apelează telefonic victima, pretinzând că sunt rude cu aceasta, avocat sau polițist şi afirmă că au nevoie de diverse sume de bani întrucât copii victimei au provocat/sunt implicați în accidente rutiere.

De obicei li se cere victimelor să transfere bani prin intermediul serviciilor bancare iar în unele cazuri se solicită achiziţionarea de cartele telefonice pre-paid şi transmiterea codurilor de reîncărcare.

Prin metoda CONCURSUL: victima este apelată telefonic de către o persoană care își atribuie o falsă calitate (ex. director, angajat al unei companii telefonice, societăți comerciale, magazine, etc) și sub pretextul că victima este fericitul câștigător al unui premiu consistent, de regulă, în euro, pretinde să îi virați o sumă de bani reprezentând achitarea anticipată a unor comisioane, impozite, taxe notariale sau de transport.

Poliția vă recomandă:

  • În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie;
  • Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare);
  • În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile pentru a suna rudele celor implicați în eveniment şi nici nu solicită sume de bani;
  • Dacă sunteţi contactaţi de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;
  • Simpla utilizare a unui furnizor de servicii (de telefonie, cablu TV etc.) nu presupune înscrierea automată la un concurs, fără consimţământul abonatului obţinut în prealabil. Este cât se poate de clar că, dacă nu v-aţi înscris la un concurs, în nici un caz nu puteţi fi desemnat câştigător.
  • Nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii. Plata impozitelor sau a altor taxe se realizează numai după încasarea premiilor.

Sursa: IPJ Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate