Vine Circul!

0

Circus Alexander poposește la Târgu Neamț timp de două zile. Miercuri, 2 iulie, și joi, 3 iulie, târg nemțenii pot vedea spectacolul de circ, desfășurat în Obor. Este primul spectacol de acest gen care are loc în anul 2014 la Târgu Neamț.

Sub cupola circului veți sta cu sufletul la gură la numerele de dresaj cu ponei, câini, capre, maimuță, șarpe anaconda uriaș și iguană.

„În principiu, spectacolul nostru este dedicat copiilor. Suntem cunoscuți în special pentru numărul de dresaj de câini. Circul înseamnă muncă. Cine spune că în politică se face circ, nu știe ce vorbește (râde). Nu am mai fost în Târgu Neamț până acum, dar sperăm să avem parte de un public numeros. De aici, ne îndreptăm spre Bicaz”, aflăm de la un membru al Circului Alexander.

Puteți vedea jonglerii, aruncător de cuțite, fachir, numere de magie și alte suprize pregătite de Circus Alexander. Nelipsiți sunt și clownii, care vor „prepara” o porție zdravănă de râs pentru spectatori. Și Mickey și Minnie Mouse- personaje îndrăgite de copii- vor fi prezenți în arena circului pe tot parcusul show-ului.

Spectacolul durează 1 ora și 45 minute. Prima reprezentație va avea loc mâine, de la ora 19.00.

Nu este un circ mare, dar va încânta cu siguranță copiii și nu numai. Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți și 15 lei pentru copii.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate