„Actul cultural- un mijloc de promovare a comunității noastre”

0

Comunicat de presă

În luna mai 2017, Fundația de Dezvoltare Locală (FDL) „Speranța” a dat startul unui nou proiect ce are ca scop promovarea imaginii orașului Târgu Neamț la nivel regional și internațional, prin intermediul actului cultural-artistic dezvoltat de Corala „Bazil Anastasescu”.

Sub titlul, „Actul cultural – un mijloc de promovare a comunității noastre”, proiectul inițiat de FDL ”Speranța” și-a propus urmatoarele:

– Sprijinirea coralei „Bazil Anastasescu” în vederea îmbunătățirii imaginii și nivelului de performanță artistică al acestei formații

– Dezvoltarea şi promovarea vieţii culturale locale prin intermediul evenimentelor muzicale oferite de corală în cadrul evenimentelor importante ale comunității, cu impact major asupra publicului ţintă

– Dezvoltarea relaţiilor inter-culturale dintre comunitatea noastră și comunitatea internațională prin participarea coralei „Bazil Anastasescu” la un festival sau concurs internaţional

Pe lângă concertele pe care Corala „Bazil Anastasescu” le va susține cu ocazia unor evenimente intrate în tradiția orașului, proiectul va susține pregătirea și participarea acestei corale la un festival internațional.

Estimăm că rezultatele obținute prin derularea acestui proiect se vor reflecta atât la nivelul coralei – imagine și vizibilitate crescută, creșterea performanței artistice – cât și la nivel de comunitate, prin conservarea și consolidarea identității culturale a actului artistic promovat de corala „Bazil Anastasescu” și prin promovarea imaginii orașului Târgu Neamț la nivel național și internațional.

Durata de derulare a proiectului este de 6 luni, iar bugetul acestuia este de 19980 lei din care, 15000 lei finanțare de la bugetul local și 4980 lei contribuția fundației.

Proiectul „Actul cultural – un mijloc de promovare a comunității noastre” este realizat cu sprijinul Consiliul Local al orașului Târgu Neamt, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate