Bani alocați pentru Festivalul de datini și obiceiuri de la Târgu Neamț

0

Consiliul Județean Neamț contribuie cu 50.000 lei la realizarea Festivalului de Datini și Obiceiuri , ce are loc la Târgu Neamț în perioada 25 decembrie a.c.- 2 ianuarie 2016.adrian (49)

Suma a fost alocată printr-un proiect de hotărâre aprobat de aleșii județeni ieri, 21 decembrie, și va ajunge sub poalele Cetății în două tranșe. 70% din contribuția județului Neamț -până la data de 28 decembrie, urmând ca restul banilor să fie primiți de administrația din Târgu Neamț doar dacă justifică cum s-a cheltuit prima tranșă, până pe 22 ianuarie 2016.

Cei 50 000 lei din partea CJ Neamț vor fi cheltuiți pentru promovare și realizarea unui film al evenimentului, premii în bani (7500 lei) pentru categoria cea mai bună reprezentare ansambluri/grupuri participante la parada Obiceiurilor de Anul Nou (locurile I, II și III), premii în bani (1.500 lei)  pentru cea mai autentică mască adusă la expoziția de creații plastice și măști tradiționale, sonorizare spectacolului și transport/masă/cazare.

Pentru desfășurarea Festivalului de Datini și Obiceiuri orașul gazdă contribuie cu 13.400 lei prin intermediul Casei Culturii din subordinea Primăriei Târgu Neamț. Din această sumă, 10.000 deja s-au cheltuit pentru dulciurile cumpărate încă de când a venit Moș Crăciun. Din restul banilor se vor premia cei mai buni soliști care vor urca pe scenă cu colindul sau uratul cu plugușorul. De asemenea, vor fi achiziționate materialele necesare organizării unei șezători (ață, pânză, hârtie etc).

Festivalul de datini și obiceiuri din Târgu Neamț este organizat de administrația publică locală pentru al patrulea an consecutiv, însă parada mascaților în a doua zi de An Nou nu reprezintă o noutate pentru locuitorii orașului, fiind o tradiție nescrisă de zeci de ani în orașul de sub Cetatea  Neamț.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate