Caravana „Nu am făcut destul” poposește în comunele Răucești și Vânători- Neamț

0

În perioada 21-22 octombrie, femeile din mediul rural (comunele Vânători- Neamţ şi Răuceşti) beneficiază de examinări gratuite menite să depisteze cancerul de sân. În cele două localităţi nemţene ajunge Campania ”Nu am făcut destul”.

Aflată la a IV-a ediţie, campania derulată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi-a propus anul acesta să ajungă în cinci județe din zona Moldovei (Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Suceava). În total, peste 1.000 de femei vor beneficia de examinări gratuite menite să depisteze cancerul de sân.

Este un proiect care vine în sprijinul femeilor din mediul rural, care nu merg la medic pentru control. Majoritate, dau vina pe lipsa banilor sau frica de ce vor afla. Ce ar trebui să ştie orice doamnă sau domnişoară e că, depistat la timp, cancerul la sân poate fi tratat.

„Dintre cele 1.025 femei examinate în 2015, pentru 8,5% dintre ele au fost recomandate investigatii suplimentare”, se arată într-un comunicat de presă al FABC. Palparea lunară corectă a sânilor și vizita periodică la medicul specialist pot face diferența dintre o boală fatală și una tratabilă.

Ce trebuie să știi:
  • Cancerul de sân apare la femei din ce în ce mai tinere.
  • Apariția unui nodul trebuie investigată, dar nu înseamnă că este un semn de cancer.
  • Autoexaminarea regulată a sânilor trebuie să facă parte din rutina oricărei femei. Multe femei cu cancer de sân nu au niciun simptom.
Recomandări importante în prevenție:
  • Autoexaminarea lunară a sânilor. Începând încă din adolescență, toate femeile ar trebui sa își examineze lunar sânii, de preferat la o săptamână după apariția ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în fața oglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.
  • Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani.
  • După vârsta de 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.
Tu ai făcut destul?!

Programul complet si alte detalii despre campanie pot fi găsite pe invingemcancerul.ro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate