După haosul din weekend, primarul Harpa ia atitudine în problema gunoaielor

1

Asemenea cetăţenilor din Târgu Neamţ, primarul Daniel Harpa a fost nemulţumit de situaţia cauzată weekendul trecut, când toate tomberoanele din zona centrală a oraşului Târgu Neamţ au fost arhi-pline.

Situaţia deranjantă l-a determinat să poarte în această dimineaţă o discuţie cu reprezentanţii Rossal, noul operator de salubritate, pentru a evita pe viitor crearea unor imagini atât de dăunătoare întregului oraş.

„Credeţi-mă că nici mie nu îmi convine ca toată munca mea de promovare şi dezvoltare a oraşului să fie distrusă! Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii Rossal. Conform caietului de sarcini, aveau stipulat în contractul încheiat cu ECO Neamţ şi Consiliul Judeţean pentru zona III (Târgu Neamţ şi comunele învecinate- n.r.) să colecteze de două ori pe săptămână deşeurile menajere din zona blocurilor, pe perioada verii. Aşadar, au strâns gunoiul doar de două ori săptămâna trecută şi, din această cauză, s-a ajuns la această situaţie neplăcută.

În urma discuţiilor şi a negocierilor purtate, am găsit înţelegere pentru a fi ridicat gunoiul menajer de 4 ori pe săptămână, respectiv luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.

Potrivit acestuia, în perioada următoare va fi suplimentat şi numărul de tomberoane, astfel încât toţi cei care locuiesc la bloc să poată colecta selectiv deşeurile. Investiţia va fi realizată atât de Rossal, cât şi de Primăria Târgu Neamţ.

„Îmi cer scuze pentru această situaţie, deşi primăria nu are niciun amestec. Fac un apel la locuitorii oraşului să înţeleagă că nu mai există groapă de gunoi la Târgu Neamţ, deşeurile se transportă la Girov iar asta îngreunează situaţia. De asemenea, am decis să trimit alături de angajaţii Rossal şi un reprezentant al meu atunci când agenţii economici trebuie să încheie contracte, astfel încât să nu mai existe confuzii”, a conchis primarul.

Pentru clarificarea situaţiei, amintim aici paşii prin care Rossal a ajuns să opereze la Târgu Neamţ:

  1. Judeţul Neamţ este beneficiarul Proiectului ,,Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Neamţ” („Proiectul SMID”) finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu („POS Mediu”).
  2. In scopul realizării proiectului, Judeţul Neamţ si celelalte unitati administrativ-teritoriale din judetul Neamt s-au asociat ţi au constituit împreună Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară („ADI ECONEAMT”). În cadrul Proiectului SMID, unităţile administrativ-teritoriale constituie zona 3 (Târgu Neamţ şi comunele limitrofe), în scopul implementării sistemului de management integrat al deşeurilor.
  3. Conform Statutului ADI ECONEAMŢ, UAT membre au mandatat ADI ECONEAMT să delege gestiunea serviciului de salubrizare, în numele si pe seama lor, unui operator selecţionat printr-o procedură de licitaţie publică.
  4. ADI ECONEAMT a organizat procedura de licitaţie publică în vederea atribuirii prezentului contract de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare.
  5. Asocierea S.C. ROSSAL S.R.L. Roman (lider asociere) – S.C. DIASIL SERVICE S.R.L. Suceava (asociat) a fost desemnată câştigătoarea procedurii organizate pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. radu spune

    Doar in zona centrala este vara? sau daor acolo traiesc oamenii care il voteaza pe Harpa? Noi restul de la periferie care stam la blocuri ce facem? Incompetenta din parte primariei. Gunaoie, cersetoarie, caini vagabonzi al greu, chiar si in zona primariei. Asta e oras turistic?

    admin: Zona centrală e cea cu blocuri, într-un orăşel ca Târgu Neamţ…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate