Lupta împotriva cerșetoriei continuă la Târgu Neamț

0

Luni, 13 octombrie, nouă cerșetori minori au fost strânși de pe străzile orașului și identificați. Poliția Locală Târgu Neamț a colaborat pentru a doua oară cu Poliția Locală de la Vânători și Compartimentul Social din cadrul Primăriei Vânători. Implicit, au fost puse în mișcare și Compartimentele Protecția Copilului și Social, din cadrul Primăriei Târgu Neamț.

„În primă fază, se face un plan de măsuri, după care se gestionează fondurile și se dizlocă în teren. După ce agenții sunt la locul lor pe teren, acționăm: îi  identificăm, îi aducem la sediul Primăriei, îi fotografiem. Noi am avut doi polițiști locali din oraș, care au colaborat cu alți doi polițiști din Vânători îmbrăcați civil. Fără ei nu am fi putut să-i identificăm și să îi monitorizăm ca să îi prindem, fiindcă fug când văd uniforma. Am identificat nouă cerșetori de etnie rromă: șase de la Vânători și trei de pe raza orașului. Din păcate, toți sunt minori. Le-am încheiat proces verbal.  Intervin apoi compartimentele Social și Protecția copilului, care analizează cauza, de ce au ajuns să cerșească. Când deja situația ne depășește ca și atribuții, colaborăm cu Poliția Națională, pentru amprente, introducerea lor în baza de date ș.a. Astăzi, părinții lor au venit și i-au luat acasă. Nu există niciun fel de centru pentru această categorie. Avem multe amenzi date pentru cerșetorie, multe date părinților pentru neglijență. Prevenire și monitorizare, atât intră în atribuțiile Poliției Locale”, afirmă Florin Tofan, șeful Poliției Locale Târgu Neamț.

Rromii din Vânători beneficiază printr-un poiect european inițiat de Primăria comunei de o baie publică și două mașini de spălat automate. „Am fost personal cu domnul Săvoiu la ei în comunitate. Au condiții: este învățător, au dușuri, mașină de spălat. Au tot ce trebuie, însă, paradoxal, ies pe stradă. Părinții lor sunt cei care trebuie să conștientizeze că nu e bun cum procedează”, adaugă șeful Poliției Locale Târgu Neamț.

cersetorieZona Lidl, Parcul Ion Creangă și zona pieței agroalimentare sunt cele mai populate de cerșetori. Bineînțeles, la Târgu Neamț nu sunt doar nouă cerșetori. Restul s-au împrăștiat la auzirea zvonului că vine poliția. Acest fenoment nu poate fi stârpit decât cu ajutorul cetățenilor. „Avem nevoie și de ajutorul târgnemțenilor și pe această cale fac din nou un apel: Nu mai dați bani cerșetorilor! Din cerșetori, ajung să fie tâlhari. Ignorați-i, nu intrați în contact cu el, nici verbal, nici fizic. Dacă îl băgați în seamă, cerșetorul insistă. Nu-l bate, nu-l scuipa. Ignoră-l!”, vă îndeamnă Florin Tofan.

La intrare în Piață, Poliția Locală a instalat un panou Banii tăi nu îi ajută! Spune NU cerșetoriei!, în cadrul campaniei de prevenire și combatere a cerșetoriei. Florin Tofan speră că în curând va dispune de resurse financiare pentru montarea altor cinci astfel de panouri. Scopul lor este de a atrage atenția urbei de sub Cetate: fenomenul de cerșetorie nu poate fi oprit decât dacă târgnemțenii nu mai dau bani.

Cerșetorii lucrează 24h/24, șapte zile din șapte. Nu își iau liber nici de Crăziun, nici de Paști. Oare de ce?! Presupun că este imposibil să nu facă măcar 20 lei de căciulă pe zi. Dacă este sărbătoare, suma se dublează/ triplează datorită oamenilor miloși care-i văd în fața bisericii. Pe lângă suma frumușică obținută prin cerșetorie, beneficiază de ajutor social, indemnizație pentru copil și/ sau alte ajutoare de la stat. Înainte să le dați bani, faceți un calcul și realizați că ei câștigă mai bine decât dumneavoastră. Există și o a doua categorie de rromi în Vânători: cei care fac bani, de exemplu, prin colectarea și valorificarea fierului vechi. Oare de ce cerșetorii nu se duc la ei să ceară 1 leu? Probabil fiindcă știu că nu îl primesc, probabil fiindcă celorlalți rromi le este rușine cu ei și îi trimit la muncă. Banii tăi nu îi ajută! Spune NU cerșetoriei!

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate