Situația juridică, deblocată în cazul bazinului de înot didactic de la Târgu Neamț

8

Veste bună a adus recent de la București primarul Daniel Harpa. Cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, s-a reușit deblocarea situației juridice a unui proiect de amploare, finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI). Este vorba despre amenajarea unui bazin de înot didactic pe terenul din spatele Stadionului Cetatea.

“Contractul vechi de lucrări (între CNI și firma care a câștigat licitația) a avut un litigiu privind actualizarea prețurilor, ceea ce a dus la stagnarea proiectului ani întregi.

Respectivul contract va fi reziliat și în cel mai scurt timp va fi demarată procedura de achiziție de lucrări”, ne-a precizat primarul orașului Târgu Neamț, Daniel Harpa.

Investiția beneficiază de finanțare de la CNI. Orașul a contribuit în această asociere cu un teren de 3000 mp situat pe strada 1 Decembrie (zona Fructe de pădure), care este dat prin hotărâre de Consiliu Local în folosință gratuită pe durata construirii obiectivului. De asemenea, orașul Târgu Neamț, prin Consiliul Local, va trebui să asigure racordurile la energie electrică, apă etc.

După finalizarea procedurilor pe hârtie, bazinul de înot didactic ar urma să prindă contur în 11 luni (termen de execuție lucrări).

Tinerii din Târgu Neamț și comunele limitrofe ar fi principalii beneficiari ai acestui bazin didactic de înot, menit să-i ajute să se dezvolte armonios și să facă, pe cât posibil, primii pași spre performanță în acest frumos sport olimpic, înotul.

Andreea Trăsnea

8 Comentarii
  1. Alex Escu spune

    Foarte frumos. Ar fi și mai frumos dacă Dl.Harpa si Dl.Arsene ar face toate demersurile posibile și să deschidă ştrandul din parc la cetate. Ar fi ceva nemaipomenit de extraordinar. Este oraș turistic și vin foarte mulți turiști. GARANTAT asta ar fi cea mai mare realizare posibilă din toți anii care au fost. Toată lumea se duce pe la ştrand în Piatra Neamț sau prin alte locuri. Ar fi foarte bine pentru cetățenii din oraș și de pe lângă. Aparte că vor fi încasări mari în perioada de vară și vor intra bani mulți în bugetul primăriei.
    Ganditi-vă Dl.Primar și Dl.Arsene că acolo este spațiu foarte bun și pentru şezlonguri, se poate poate face spațiu cu nisip, fast-food, înghețată, etc,etc,etc. Ceva foarte atrăgător și dorit de toți. Un asemenea loc se găsește și in Iași. Este arhiplin.
    Haideți să promovăm orașul nostru și să ne bucurăm toți de realizările dvs.
    De când sunteți primar se văd foarte multe realizări. Cel puțin pe mine ca și conducător auto m-ati făcut fericit. Mă refer la drumuri asfaltate, sensuri giratorii, fluidizarea traficului. Ceea ce nu a făcut celălalt primar in trei mandate ați făcut dvs in mai puțin timp.
    Faceți ca lumea să vă iubească. FACEȚI ISTORIE.

  2. Ion spune

    Si cu restul ce vor sa se relaxeze cum facem?

    1. Radu spune

      Acel strand din parc Cetate se chinuie sa prinda contur din ’92.

  3. GIGI misu spune

    Domnule Alex Escu, pe CE drumuri ai mers IN TG neamt de zici ca sunt asfaltate?? Tate drumurile sunt varza.pe Marasesti DAI din groapă IN groapa, pe Decebal decopertat de 4 saptamani SI neasfaltat desi a promis IN 2016 ca toarna covor asfaltic,Cuza Voda,varza,Veneamin Costsche zici ca mergi cu barca, Gloroeiparca suntem IN razboi groapa de la sensul giratoriu neacoperita cum trebuoe de iti sare puvotul.A asfaltat IN TITUENI, iar astia de la apa s- au gasit sa O strice SI pe aia,,strada de la BCR,VARZA, in CONCLUZIE toate strazile sunt un mare santier din cauza la Acvaterm.CUM TE DUCI LA LICEUL ION CREAGA TROTUAR LIPSA.CE SA MAI CRED CA MATALE VII DIN AN IN PASTI IN ORAD DE LAUZI PRIMARUL..NU ITI ESTE RUSONE SA LAUZI NEREALIZARILE?

  4. ioan spune

    Nu se face nimic…Incepe deja campania electorala! Cat mai suportati sa fiti aburiti?

  5. George spune

    Ca sa se poata relaxa lumea fara grija hotilor de buzunare si a tiganilor (Vot X) e nevoie si de o paza adecvata.
    Oare autoritatile locale vor putea asigura asa ceva ?

    La ora actuala avem un oras nesigur din toate punctele de vedere, in special cand vine vorba de SIGURANTA PUBLICA & RROMI.

    Cat despre realizare primarul Harpa se mandreste doar cu deschiderea magazinului LIDL si atat.

    Ar fi bine sa mai rezolve si CANALIZAREA INVECHITA a orasului (comunei).

  6. Alex Escu spune

    Până sa fie Dl.Harpa la primărie, a fost celălalt primar care a avut dacă nu greșesc trei mandate. In 12 ani de zile știți și voi că nu a fost asfaltată nici o stradă. Nimic,nimic și iar nimic…deci zero realizări. Doar pupa femeile și babele pe stradă. Nu am nimic cu el și nu fac campanie pentru nimeni.
    Dar nu puteți spune că actualul primar nu a făcut nimic. Să fim serioși. Strada Ștefan cel Mare si Mihai Eminescu asfaltate, anularea gardului de pe mijlocul drumului, parcările cu plată….etc.
    Str.Mărășești, Str. Vasile Alecsandri, Varianta pe la Ozana și alte drumuri care au fost in proiecte stim ca au fost asfaltate. Autogara orașului asfaltată, PROFI, urmează să se facă PEPCO, LIDL, In campania cui? A domnului Harpa.
    Știu că mai sunt o grămadă de lucruri de făcut, alte străzi sparte care trebuie neapărat asfaltate. Și eu mi le doresc ca și voi, dar sperăm că va fi bine.
    In legatura cu drumurile care sunt sparte de cei de la Acvaterm și EON din cauza ţevilor și conductelor, este normal ca tot ei să rezolve situația împreună cu primăria.
    Încă o dată spun. Nu fac campanie pentru nimeni. Sunt un simplu cetățean din oraș, muncesc periodic prin străinătate ca și alții și îmi doresc un viitor mai bun pentru mine și pentru copiii mei. Vă doresc la toți numai bine

  7. brustureanu spune

    multe realizari dar de proasta calitate , ce ziceti de semafoarele de la obor si intersectia humulesti ,nu functioneaza de ceva vreme,nimeni din primarie nu a trecut pe acolo -???!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate