Invitație la Zilele comunei GRUMĂZEȘTI

0

În perioada 17-18 august va fi sărbătoare la Grumăzești, acolo unde Primăria și Consiliul Local organizează Zilele comunei.

Manifestările au loc la Baza Sportivă din localitate, de la ora 13.00.

Pe scena special amenajată vor urca talentele locale.„Și în acest an Primăria Comunei Grumăzești vine în sprijinul tinerilor talentați care vor să participe la Zilele Comunei Grumăzești din 17 și 18 august. Cei interesați își vor anunța, din timp, intenția de a participa și vor pune la dispoziția organizatorilor negativele în format mp3, până la data de 25 iulie.

Ne dorim să fie un eveniment de calitate și, la fel de reușit, ca anul trecut, astfel că cei interesați să trimită din timp melodiile pe care le vor interpreta (nu ne dorim să se repete melodiile, de aceea trebuie să vă grăbiți). Relații suplimentare la telefon 0722704027 – Viceprimar Constantin Matasă jr.”, transmit reprezentanții Primăriei.

Cei prezenți la Zilele comunei Grumăzești vor petrece și în compania unor artiști celebri, cum ar fi Proconsul, Anna Lesko, Gheorghe Gheorghiu, Mioara Velicu sau Ciro de Luca.

Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii ce se anunță a fi uimitor și cu amintiri frumoase.

Așadar, primarul Constantin Matasă împreună cu viceprimarul și Consiliul Local vă invită să participați la activitățile prilejuite de Ziua comunei Grumăzești.

17 -18 august, la Baza Sportivă din localitate.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate